Moment înfricoşător. Avionul în care s-a aflat tenismenul Alexander Zverev, numărul trei mondial, a fost lovit de fulger

Un avion cu 90 de români la bord a fost lovit de fulger în Italia. Care este starea pasagerilor
Shutterstock

Înainte de participarea la turneul de la Roland Garros, Alexander Zverev a dezvăluit că avionul său a fost lovit de fulger, joi, când venea la Paris.

A fost un moment înfricoşător pentru pasageri, dar "distractiv " pentru german, relatează RMC Sport, potrivit News.ro.

"Călătoria a fost destul de distractivă", a explicat Alexander Zverev, numărul trei mondial, la conferinţa de presă. „Trebuia să zburăm seara, de la ora 18.45. A trebuit să abandonăm avionul în Hamburg. Călătoream cu Jiri Lehecka, Brandon Nakashima şi, de asemenea, cu câţiva jucători de dublu. Avionul nostru a fost lovit de fulger, aşa că a trebuit să aterizăm de urgenţă la Hamburg.”

A trebuit să luăm un alt avion ca toţi ceilalţi”, a continuat Zverev. „Am luat un altul şi am reuşit să aterizez în jurul orei 1 noaptea. Am ajuns la Paris în jurul orei 3 dimineaţa”.

Luni, Alexander Zverev, care l-a eliminat pe Rafael Nadal în primul tur anul trecut, îl va înfrunta pe americanul Learner Tien în debutul turneului.

Citește și
fulger
Tragedie în Caraș-Severin. Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au fost loviţi de fulger

"A fost un moment amuzant pentru că este pentru prima dată când am fost lovit de un fulger în aer", a concluzionat Zverev episodul, destul de surprinzător.

"Ce a fost amuzant a fost că a fost doar un mic zgomot, nicio zdruncinătură... nimic! Aşa a decurs călătoria mea! Probabil cea mai bună poveste de la French Open de până acum!”, a mai spus el.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

Tragedie în Caraș-Severin. Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au fost loviţi de fulger
Tragedie în Caraș-Severin. Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au fost loviţi de fulger

Doi tineri, de 26 şi 25 de ani, care au plecat la plimbare, au fost loviţi de un fulger, în localitatea Turnu Ruieni din judeţul Caraş-Severin.

Un motociclist a fost lovit de trăsnet în județul Alba. Ce spun martorii și medicii
Un motociclist a fost lovit de trăsnet în județul Alba. Ce spun martorii și medicii

Un motociclist de 26 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce ar fi fost lovit de un fulger, în Alba.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.