La Stampa: Jurgen Klopp a spus „da” AS Romei. „Habemus mister”

jurgen klopp

Cotoidianul italian La Stampa anunță că Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, s-a înțeles cu AS Roma.

Fostul antrenor al Borussiei Dortmund și Liverpool - potrivit cotidianului torinez - ar fi acceptat propunerea pusă pe masă de AS Roma duminică, 18 mai, la scurt timp după fluierul final al meciului dintre gruparea din capitala Italiei și AC Milan.

În discuția cu o altă echipă care ar trebui să-și schimbe proprietarul (dar al cărei nume nu este dezvăluit), Klopp ar fi făcut apoi cale întoarsă, deschizându-se convingător variantei AS Roma, mai notează sursa citată.

Un videoclipul lansat de Friedkins, proprietarii clubului roman, fusese interpretat ca un prim indiciu.

Claudio Ranieri, actualul antrenor, va părăsi echipa la finele actualei stagiuni.

Citește și
liverpool
Numire surprinzătoare la Liverpool. Cine este antrenorul care îi va lua locul lui Klopp

Sursa anterior menționată susține că acordul dintre Klopp și AS Roma a fost deja atins, dar și că cele două părți negociau deja de ceva timp această lovitură.

Jurgen Klopp ar urma, așadar, să antreneze pentru prima dată în Italia. Neamțul a mai stat de-a lungul carierei sale pe banca lui FSV Mainz 05, Borussia Dortmund și Liverpool, înainte să preia rolul de director la Red Bull, potrivit Sport.ro.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Klopp spune că nu intenţionează să mai antreneze vreo echipă în viitorul apropiat. „Nu am nimic planificat”
Klopp spune că nu intenţionează să mai antreneze vreo echipă în viitorul apropiat. „Nu am nimic planificat”

Tehnicianul german Jurgen Klopp, care a părăsit banca tehnică a lui Liverpool la sfârşitul sezonului 2023-2024, a exclus să mai antreneze vreo echipă în viitorul apropiat, scrie AFP.

Numire surprinzătoare la Liverpool. Cine este antrenorul care îi va lua locul lui Klopp
Numire surprinzătoare la Liverpool. Cine este antrenorul care îi va lua locul lui Klopp

Tehnicianul Arne Slot a plecat de la Feyenoord şi a devenit noul manager al grupării Liverpool.

Ultimul meci al lui Jurgen Klopp pe banca lui Liverpool. Mesaj de despărțire emoționant lăsat fanilor echipei | VIDEO
Ultimul meci al lui Jurgen Klopp pe banca lui Liverpool. Mesaj de despărțire emoționant lăsat fanilor echipei | VIDEO

FC Liverpool va juca, duminică, pe teren propriu, cu Wolverhampton, în ultima etapă din Premier League. Va fi ultimul meci al formaţiei engleze cu Jurgen Klopp pe banca tehnică.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.