Cristina Neagu le-a mulţumit fanilor în genunchi pentru susţinerea din întreaga carieră, la ceremonia CSM București

Cristina NEagu
Inquam

Handbalista Cristina Neagu şi-a încheiat cariera în faţa a 5.000 de fani, în meciul cu Corona Braşov, în care a marcat de 8 ori – numărul său de pe tricou. La ceremonia organizată de CSM Bucureşti, Cristina Neagu a făcut un gest emoționant.

Cristina Neagu a îngenuncheat în faţa publicului, căruia i-a mulţumit pentru că i-a fost alături ”mai ales în momentele mai puţin bune” şi pentru că a făcut-o să simtă specială.

Au curs multe lacrimi după primirea medaliilor de campioană de către CSM Bucureşti, pentru că clubul a mai organizat o mică ceremonie – cea de retragerea a căpitanului său. A fost retras şi tricoul cu numărul 8, purtat de Neagu de-a lungul carierei.

Nu şi-au putut stăpâni lacrimile nici fanii, dar nici coechipierele sale sau antrenoarea Helle Thomsen. În discursul scurt, Cristina Neagu a adus mulţumiri clubului, familiei şi fanilor, care i-au fost alături tot timpul.

I s-a scandat numele de mai multe ori, iar la final Cristina Neagu a făcut gestul suprem de mulţumire: a îngenuncheat în faţa publicului! Şi a fost apogeul emoţiilor tuturor!

Citește și
Cristina Neagu
Cristina Neagu a fost decorată de Ilie Bolojan. „Toată munca de 25 de ani a fost cu folos”

Cifra 8 a fost parcă de neocolit: 8 pe tricoul ei, 8 goluri în ultimul meci, 8 sezoane la CSM Bucureşti, al 8-lea titlu pentru club, 8 iunie - meciul de retragere! Dar, cu siguranţă a plâns mai mult de 8 minute la ceremonie!

Ultimul meci al Cristinei Neagu pe 8 iunie

Duminică, 18 mai 2025, la ora 16.27, Cristina Neagu şi-a încheiat cariera de 25 de ani în handbal.

Urmează meciul de retragere, din 8 iunie (ora 16.00), când se anunţă un mare spectacol în compania unor mari jucătoare din handbalul românesc şi european.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Ultimul meci al handbalistei Cristina Neagu va fi transmis, în direct, duminică, 8 iunie, la PRO TV și pe VOYO
Ultimul meci al handbalistei Cristina Neagu va fi transmis, în direct, duminică, 8 iunie, la PRO TV și pe VOYO

Pe 8 iunie, Sala Polivalentă din București va fi martora unui moment încărcat de emoție și recunoștință: meciul de retragere al Cristinei Neagu, una dintre cele mai valoroase handbaliste din istoria României.

Cristina Neagu a fost decorată de Ilie Bolojan. „Toată munca de 25 de ani a fost cu folos”
Cristina Neagu a fost decorată de Ilie Bolojan. „Toată munca de 25 de ani a fost cu folos”

Handbalista Cristina Neagu a fost decorată de președintele interimar Ilie Bolojan, cu cea mai înaltă distincție oferită de statul român. Căpitanul echipei naționale de handbal a României a fost decorată pentru întreaga carieră.

Cristina Neagu, despre meciul său de retragere: „Nu vreau să fie un adio, ci o sărbătoare”
Cristina Neagu, despre meciul său de retragere: „Nu vreau să fie un adio, ci o sărbătoare”

Handbalista Cristina Neagu a afirmat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca pe 8 iunie, meciul său de retragere din activitatea competițională să nu fie perceput ca pe un mesaj de adio, ci ca pe o sărbătoare a sportului.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.