FC Barcelona, tot mai aproape de titlu în La Liga, după o victorie dramatică cu Real Madrid

FC Barcelona
IMAGO

Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în La Liga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei.

Victoria extinde avantajul Barcelonei în fruntea clasamentului la şapte puncte faţă de Real Madrid, ocupanta locului secund, iar cu trei etape rămase. Astfel, încă o victorie va asigura al 28-lea titlu de campioană a Spaniei pentru catalani.

Barca a obţinut a patra victorie consecutivă împotriva Realului în toate competiţiile în acest sezon şi a doua în mai puţin de o lună, într-un meci haotic în care ambele echipe au arătat slăbiciunile defensive obişnuite.

Cu toate acestea, Barca a părut o echipă mult mai puternică şi mai bine organizată, dominând posesia şi creând mai multe ocazii care au fost respinse de portarul Thibaut Courtois, care a împiedicat Real să piardă cu un scor mai mare.

Real Madrid a marcat prin Mbappe ‘5 (penalti), ’14, ’70. Pentru Barcelona au înscris Eric Garcia ’19, Yamal ’32 şi Raphinha ’34, ’45.

Citește și
carlo ancelotti
Actualul antrenor al lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, aproape de a deveni selecţionerul Braziliei

Barcelona poate asigura titlul din La Liga încă de miercuri, dacă Real Madrid nu reuşeşte să câştige la Mallorca. Cu toate acestea, indiferent de rezultatul Realului, o victorie a Barcelonei în derbiul oraşului împotriva Espanol, joi, ar garanta titlul pentru catalani.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Reacția unui turist după ce un hoț a încercat să îi fure aparatul foto, în Barcelona. Momentul a devenit viral
Reacția unui turist după ce un hoț a încercat să îi fure aparatul foto, în Barcelona. Momentul a devenit viral

Un bărbat care ar fi încercat să fure aparatul foto al unui turist în Barcelona a avut parte de o „pedeapsă instantanee”, după ce a fost pus la pământ chiar de victimă.

Actualul antrenor al lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, aproape de a deveni selecţionerul Braziliei
Actualul antrenor al lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, aproape de a deveni selecţionerul Braziliei

Real Madrid a pierdut sâmbătă finala Cupei Spaniei în faţa echipei FC Barcelona (2-3, după prelungiri), iar tehnicianul Carlo Ancelotti ar putea părăsi banca madrilenilor la finalul sezonului.

FC Barcelona a câştigat Cupa Spaniei pentru a 32-a oară. A învins cu 3-2 după prelungiri pe Real Madrid. FOTO
FC Barcelona a câştigat Cupa Spaniei pentru a 32-a oară. A învins cu 3-2 după prelungiri pe Real Madrid. FOTO

Echipa FC Barcelona a cucerit sâmbătă seara Cupa Spaniei, la Sevilla, învingând cu 3-2 formaţia Real Madrid, după o finală care a avut nevoie de prelungiri.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.