Este lege. Ce trebuie să facă în plus șoferii care vor să-și reducă perioada de suspendare a permisului

sofer
Shutterstock

Șoferii care vor să-și reducă perioada de suspendare a permisului auto trebuie să facă și dovada achitării amenzii aplicate pentru contravenția care a generat suspendarea, pe lângă testul teoretic, potrivit unei ordonanțe de urgență.

Ministerul de Interne a informat că a fost publicată în Monitorul Oficial legea care completează ordonanța de urgență a Guvernului privind circulația pe drumurile publice, scrie Profit. Potrivit acesteia, pentru a reduce perioada în care dreptul de a conduce a fost suspendat, șoferii vor fi nevoiți ca, pe lângă trecerea testului teoretic, să facă și dovada achitării amenzii aplicate pentru contravenția care a generat suspendarea.

Codul Rutier prevede că, la cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârșirea unor contravenții se reduce cu o treime, de către șeful Poliției Rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful Poliției Rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, după caz.

Condiții pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului

Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: a) a fost declarat is la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație; b) a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.

Completarea legii prevede acum și condiționarea reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a conduce și de prezentarea chitanței care face dovada achitării amenzii contravenționale aplicate, ca urmare a săvârșirii contravenției pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce. 

Citește și
motoare turate
Razie a Poliției Rutiere în București: 29 de șoferi au primit amenzi usturătoare, iar unii au rămas și fără permis
Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Peste 40% din șoferii testați pentru droguri rămân fără permis, deși sunt „curați”. „Sunt folosite fără o procedură clară”
Peste 40% din șoferii testați pentru droguri rămân fără permis, deși sunt „curați”. „Sunt folosite fără o procedură clară”

Aproape jumătate dintre șoferii care primesc, în trafic, un rezultat pozitiv la DrugTest se dovedesc a fi nevinovați după analizele de laborator.

Razie a Poliției Rutiere în București: 29 de șoferi au primit amenzi usturătoare, iar unii au rămas și fără permis
Razie a Poliției Rutiere în București: 29 de șoferi au primit amenzi usturătoare, iar unii au rămas și fără permis

Șoferii care au fost agresivi în trafic ori și-au modificat sistemele de evacuare a gazelor astfel încât să producă zgomot excesiv au fost urmăriți vineri-noapte de polițiști.

Urmărire ca-n filme în județul Dolj. Un șofer a fost reținut, după ce a fugit de poliție. VIDEO
Urmărire ca-n filme în județul Dolj. Un șofer a fost reținut, după ce a fugit de poliție. VIDEO

Un şofer a fost urmărit de poliţiştii din Dolj, după ce a refuzat să oprească la semnal, fiind blocat în cele din urmă. Poliţiştii au stabilit că nu deţinea un permis de conducere valabil şi avea o concentraţie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Urmărire cu focuri de armă în Prahova. Șofer fără permis și băut, oprit de polițiști după ce a refuzat să tragă pe dreapta
Urmărire cu focuri de armă în Prahova. Șofer fără permis și băut, oprit de polițiști după ce a refuzat să tragă pe dreapta

S-au tras focuri de armă în Prahova, unde un bărbat băut și fără permis de conducere a gonit cu mașina pe străzile unei comune. Polițiștii au reușit să-l oprească abia după ce i-au distrus roțile cu gloanțe.

VIDEO. Un tânăr care conducea cu ”viteză amețitoare”, fără permis auto și băut, a încercat să fugă de poliție. Cum l-au prins
VIDEO. Un tânăr care conducea cu ”viteză amețitoare”, fără permis auto și băut, a încercat să fugă de poliție. Cum l-au prins

Un tânăr de 22 de ani care conducea un autoturism sub influența alcoolului, deşi nu avea permis auto, a refuzat să oprească la semnalele poliției din Suceava și a încercat să scape de agenți.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump
„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comentat într-un interviu acordat ABC News declarația președintelui american Donald Trump, care a comparat războiul ruso-ucrainean cu o luptă între copii.