Campanie inedită într-o țară din Europa. Cetățenii sunt cântăriți în public pentru a opri valul de obezitate

×
Codul embed a fost copiat

Turcia a lansat o campanie naţională de cântărire a oamenilor în spaţiile publice, cu scopul de a combate obezitatea, acţiune care a atras critici şi ironii pe reţelele de socializare, relatează joi agenţia EFE.

Obezitatea este una dintre principalele probleme de sănătate în Turcia.

Turcia, fruntașă în Europa la obezitate

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în această ţară în anul 2023 o treime dintre adulţi erau obezi, rata cea mai ridicată în rândul ţărilor europene şi care, în plus în cazul Turciei, a crescut constant după anul 1990, când numai aproximativ o cincime dintre adulţi erau consideraţi obezi.

În urmă cu zece zile, ministrul turc al sănătăţii, Kemal Memisoglu, a anunţat că, în cadrul unui program naţional lansat în toate provinciile ţării, lucrătorii din domeniul sănătăţii vor începe să măsoare înălţimea, greutatea şi indicele de masă corporală (IMC) al cetăţenilor în pieţe, în spaţii în aer liber şi la evenimente publice.

"Pe baza acestor măsurători, oamenii pot obţine direct o fişă informativă care le indică dacă intră în categoria celor obezi. Cei identificaţi ca fiind obezi sunt îndrumaţi către un dietetician din oraşul lor", a explicat un medic endocrinolog, Ilhan Ietkin, membru în conducerea Fundaţiei Turce împotriva Obezităţii (TOV).

Citește și
ulei de goji
Ulei de goji - ce este, cum se obține și ce beneficii are pentru piele și sănătate. Cum poate fi inclus în rutina zilnică

Medicii cer măsuri mai ferme

În perioada scursă de atunci, personalul sanitar a ieşit pe străzi şi în pieţe cu obiectivul de a cântări 10 milioane de persoane până pe 10 iulie, pentru binele sănătăţii publice, o campanie primită însă cu glume pe reţelele de socializare.

"Dragi tineri, citesc ce scrieţi pe reţelele de socializare. Mesajele sunt foarte amuzante, dar problema excesului de greutate este serioasă", a reacţionat ministrul turc al sănătăţii pe contul său de X.

El este susţinut de medicul endocrinolog Ilhan Ietkin, conform căruia obezitatea este o problemă foarte serioasă în Turcia şi Ministerul Sănătăţii ar trebui să ia măsuri mai ferme pentru a o combate. "Într-o ţară care ocupă primul loc în Europa la obezitate, acest lucru este desigur insuficient pentru a creşte gradul de conştientizare", a mai spus acelaşi medic despre campania în desfăşurare.

Acesta crede că metoda cea mai eficientă de combatere a obezităţii este educaţia încă din copilărie în şcoli şi un proces constant de readucere în atenţie a acestei probleme, astfel încât gradul de conştientizare a ei în rândul populaţiei să nu scadă.

"Ceea ce o instituţie precum Ministerul Sănătăţii ar trebui să facă este să elaboreze o strategie care să implice toate sectoarele societăţii în combaterea acestui fenomen, să crească nivelul de educaţie şi să creeze condiţiile pentru un mod de viaţă activ", sugerează expertul citat.

Predicții îngrijorătoare pentru 2030

Conform estimărilor OMS, dacă tendinţa nu se schimbă, în Turcia jumătate dintre femei şi o treime dintre bărbaţi vor fi obezi până în anul 2030.

În această ţară a fost de asemenea observată o dublare a ratei obezităţii infantile în ultimii 30 de ani, prin urmare bolile cardiovasculare, diabetul şi alte afecţiuni vor deveni şi mai frecvente în viitor.

Dar campania de cântărire a populaţiei a primit critici şi în presă, de pildă cotidianul Evrensel considerând-o mai degrabă o "vânătoare de obezi" decât o luptă împotriva obezităţii. "Combaterea obezităţii nu ar trebui să se transforme într-o "vânătoare" publică de persoane supraponderale", scrie acest ziar.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Un prezentator TV din Rusia cere ca bătrânii care nu au copii să nu mai primească pensie
Un prezentator TV din Rusia cere ca bătrânii care nu au copii să nu mai primească pensie

Gazda emisiunii „Soloviev Live”, Serghei Mardan, a stârnit controverse după ce a cerut ca persoanele din Rusia care nu intenționează să aibă copii și nu au probleme de sănătate să fie private de pensii.

Ulei de goji - ce este, cum se obține și ce beneficii are pentru piele și sănătate. Cum poate fi inclus în rutina zilnică
Ulei de goji - ce este, cum se obține și ce beneficii are pentru piele și sănătate. Cum poate fi inclus în rutina zilnică

Uleiul de goji este apreciat pentru conținutul său bogat în antioxidanți, acizi grași și vitamine . Cu utilizări atât în nutriție, cât și în îngrijirea pielii, acest ulei natural oferă multiple beneficii pentru sănătate și frumusețe.

 

 

Singapore lansează un studiu pe cinci ani pentru a afla dacă depresia poate fi prevenită sau modificată
Singapore lansează un studiu pe cinci ani pentru a afla dacă depresia poate fi prevenită sau modificată

Institutul pentru Sănătate Mintală (IMH) din Singapore a lansat un studiu longitudinal la nivel naţional, care implică aproximativ 3.200 de persoane, pentru a investiga factorii care pot preveni depresia.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.