Taiwanul denunţă manevre "provocatoare" ale armatei chineze care patrulează în jurul insulei

avioane de luptă china
Profimedia

Taiwanul a denunţat vineri manevre "provocatoare" ale armatei chineze după ce forţe ale acesteia au efectuat operaţiuni de patrulare în jurul insulei, la o zi după o convorbire telefonică între preşedinţii american şi chinez, relatează AFP.

Ministerul taiwanez al Apărării a comunicat că a detectat 21 de avioane militare chineze, printre care avioane de vânătoare şi drone, dintre care 15 au trecut linia mediană a strâmtorii Taiwan în cursul unei "patrule în formaţie de luptă".

"Aceste acţiuni sunt extrem de provocatoare, suscită instabilitate şi ameninţări pentru regiune, constituind o încălcare flagrantă a status-quo-ului regional", a declarat ministerul într-un comunicat.

China consideră că Taiwanul este una din provinciile pe care nu a reuşit încă să o unifice cu restul teritoriului său după sfârşitul războiului civil chinez în 1949 şi nu a exclus recurgerea la forţă pentru a o readuce sub controlul său.

Beijingul a crescut presiunea militară asupra Taipeiului în ultimii ani şi desfăşoară în jurul insulei nave şi avioane militare aproape în fiecare zi.

Citește și
prizonieri
Rusia susține că Ucraina amână schimbul de prizonieri și repatrierea trupurilor soldaților uciși, stabilit la Istanbul

În cursul unei convorbiri telefonice joi cu omologul său american Donald Trump, preşedintele chinez Xi Jinping a cerut SUA să manifeste "prudenţă" în problema Taiwanului cu scopul de a evita ca "mica minoritate a separatiştilor susţinători ai unei 'independenţe a Taiwanului' să antreneze China şi SUA într-o situaţie periculoasă de conflict şi confruntare".

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, estimase anterior că armata chineză s-ar pregăti pentru o posibilă invadare a Taiwanului.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Rusia susține că Ucraina amână schimbul de prizonieri și repatrierea trupurilor soldaților uciși, stabilit la Istanbul
Rusia susține că Ucraina amână schimbul de prizonieri și repatrierea trupurilor soldaților uciși, stabilit la Istanbul

Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a amânat schimbul de prizonieri și repatrierea trupurilor soldaților uciși, programate pentru acest sfârșit de săptămână, potrivit agențiilor de presă.

90.000 de oameni din Germania și-ar putea pierde locul de muncă într-un an, din cauza tarifelor impuse de Donald Trump
90.000 de oameni din Germania și-ar putea pierde locul de muncă într-un an, din cauza tarifelor impuse de Donald Trump

Politica tarifară a Statelor Unite ar putea avea un impact semnificativ asupra pieței muncii din Germania, a avertizat un oficial german.

„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump
„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comentat într-un interviu acordat ABC News declarația președintelui american Donald Trump, care a comparat războiul ruso-ucrainean cu o luptă între copii.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.