Papa Francisc vrea să meargă într-o țară în care trăiesc mai puțin de 1.500 de catolici. De ce face asta

papa francisc
Shutterstock

Papa Francisc a confirmat că intenţionează să efectueze în septembrie o vizită în Mongolia, o ţară cu mai puţin de 1.500 de catolici dar care are o importanţă strategică pentru Biserica Catolică deoarece se învecinează cu China.

 

Papa Francisc a vorbit iniţial despre posibilitatea de a merge în Mongolia într-o conversaţie cu reporterii, la bordul avionului papal, în timpul călătoriei de întoarcere din Africa, în februarie. La acea vreme, pontiful a declarat că aceasta era o posibilitate, precizând că "nu este încă sigură".

Vineri, papa a părut să confirme călătoria în comentariile făcute în faţa directorilor şi personalului ITA Airways, care a devenit transportator oficial al papei după ce predecesorul său, Alitalia, şi-a încetat activitatea în 2021.

"Peste două săptămâni, după voia lui Dumnezeu, voi pleca în cel de-al 41-lea pelerinaj, în care voi vizita Ungaria", a spus papa Francisc referindu-se la deplasarea pe care o va efectua între 28 şi 30 aprilie în ţara est-europeană. "Apoi urmează Marsilia şi Mongolia şi apoi toate celelalte care sunt pe lista de aşteptare", a spus el.

Comentariul despre Mongolia nu era scris şi fost făcut în timpul audienţei cu personalul ITA.

Citește și
Papa Francisc
VIDEO. Papa Francisc a participat la slujba din Duminica Floriilor, la o zi după externare. „Vă mulțumesc pentru rugăciuni”

Mongolia are o graniță lungă cu China și legături apropiate cu Beijingul

Papa a indicat că va merge direct în Mongolia din Marsilia, o călătorie care a fost confirmată pentru 29 septembrie.

În luna august a anului trecut, papa Francisc l-a numit pe arhiepiscopul italian Giorgio Marengo drept primul cardinal cu sediul în Mongolia, unde acesta este ul Bisericii Catolice.

Cu o importanţă semnificativă pentru Vatican, Mongolia are o graniţă lungă cu China şi legături apropiate cu aceasta. Vaticanul încearcă să îmbunătăţească situaţia catolicilor din ţara comunistă.

Mongolia, cunoscută cândva sub numele de Mongolia Exterioară, a făcut parte din China până în 1921, când a obţinut independenţa cu ajutorul Uniunii Sovietice. Mongolia Interioară a rămas parte a Chinei.

Papa Francisc urmează să plece în Portugalia în august şi a menţionat că ar putea efectua o călătorie în India anul viitor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
„Știți ce este Tinder?” Papa Francisc a răspuns la întrebări despre pornografie, homosexualitate și identitate de gen
„Știți ce este Tinder?” Papa Francisc a răspuns la întrebări despre pornografie, homosexualitate și identitate de gen

Suveranul Pontif a vorbit deschis, pentru prima oară, cu un grup de tineri tatuați și cu piercinguri, despre avort, homosexualitate și identitate de gen.

VIDEO. Papa Francisc a participat la slujba din Duminica Floriilor, la o zi după externare. „Vă mulțumesc pentru rugăciuni”
VIDEO. Papa Francisc a participat la slujba din Duminica Floriilor, la o zi după externare. „Vă mulțumesc pentru rugăciuni”

Papa Francisc a mulţumit credincioşilor care s-au rugat pentru recuperarea sa rapidă după o bronşită din cauza căreia a fost spitalizat timp de trei zile, până sâmbătă.  

Fotografiile virale cu Papa Francisc care au pus internetul pe jar. Secretul din spatele vestimentației extravagante | VIDEO
Fotografiile virale cu Papa Francisc care au pus internetul pe jar. Secretul din spatele vestimentației extravagante | VIDEO

În weekend, mai multe imagini cu Papa Francisc au pus Internetul pe jar. Fotografiile îl arată pe suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani, îmbrăcat într-o haină albă pufoasă și lungă, cu un brâu care îi accentuează talia.

Papa Francisc: Suntem deja într-un război mondial, câmpul de luptă este Ucraina. Acolo sunt toate imperiile, nu doar cel rus
Papa Francisc: Suntem deja într-un război mondial, câmpul de luptă este Ucraina. Acolo sunt toate imperiile, nu doar cel rus

Papa Francisc susține că suntem deja într-un război mondial, iar câmpul de luptă este Ucraina, unde se confruntă toate imperiile, nu doar cel rus.

Papa Francisc va merge în Ucraina, dar cu o singură condiție. Ce i-a transmis Putin când a vrut să viziteze Rusia
Papa Francisc va merge în Ucraina, dar cu o singură condiție. Ce i-a transmis Putin când a vrut să viziteze Rusia

Papa Francisc spune că este dispus să călătorească în Ucraina, care este atacată de Rusia, dar numai cu condiţia să poată călători şi la Moscova, relatează DPA.

 

Recomandări
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită

12 inspectori și doi șefi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din Timișoara sunt cercetați pentru corupție. Ar fi luat mită de la firme private de transport.

Românii vulnerabili ar putea primi de la stat tichete de 71 de lei pe lună, după eliminarea plafonării la energie
Românii vulnerabili ar putea primi de la stat tichete de 71 de lei pe lună, după eliminarea plafonării la energie

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat că, după 1 iulie, când se elimină plafonarea prețurilor la energie, statul ar putea sprijini românii vulnerabili prin tichete lunare de 71 de lei.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.