Papa Francisc: Sexul este unul dintre lucrurile frumoase pe care Dumnezeu le-a dăruit omului

Papa Francisc cu tinerii
Profimedia

Papa Francisc a vorbit pentru prima oară despre sex, pornografie, LGBT, identitatea de gen, într-un dialog cu 10 tineri aleși din întreaga lume. „Sexul este un lucru frumos”, a spus Suveranul Pontif, printre altele.

La întâlnirea cu cei 10 tineri au fost abordate teme considerate tabu până acum, iar Papa Francisc nu a lăsat nicio întrebare fără răspuns.Tinerii cu vârste între 20 și 25 de ani, tatuați, cu piercinguri l-au chestionat pe Suveranul Pontif pe teme sensibile cum ar fi drepturile LGBT, avort, industria porno, sex și credință și abuz sexual în cadrul Bisericii Catolice.

Relaxat și zâmbitor, iar în alte momente, foarte serios, emoționat și trist, dar mereu gata să răspundă răspicat la fiecare dintre întrebările complexe pe care i le-au pun tinerii din Spania, Senegal, Argentina, Statele Unite, Peru, Columbia.

În timpul întâlnirii, tinerii au trecut de la timiditate la încredere, iar uneori la îndrăzneală, tratând, printre alte subiecte, rolul femeii în Biserica, feminismul și avortul, mărturia credinței și pierderea acesteia, identitatea sexuală, drama migrației și rasismului, scrie L'Obsservatore Romano.

„Sexul este unul dintre lucrurile frumoase pe care Dumnezeu le-a dat persoanei umane”, a spus el papa Francisc în cadrul întâlnirii care va face subiectul unui documentar.

Citește și
Papa Francisc, criticat de Ucraina după ce a spus că Daria Dughina e o victimă nevinovată. Tânăra susținea războiul
Papa Francisc a fost externat din spital. Suveranul Pontif va participa la slujba de Florii

"A te exprima sexual este o bogăție. Așa că orice diminuează expresia sexuală adevărată te împuținează și te golește de această bogăție", a spus el, referindu-se la masturbare.

„Exprimarea iubirii este probabil punctul central al activității sexuale”, a mai spus el, potrivit L'Osservatore Romano.

Papa Francisc a fost întrebat, de asemenea, dacă știe ce este o „persoană non-binară” și a răspuns afirmativ.

Papa a ținut să îi explice tinerei Celia, din Spania, că „o persoană non-binară este aceea care nu este nici bărbat, nici femeie, sau, cel puțin, nu este complet sau tot timpul”.

„Fiecare persoană este fiică sau fiu al lui Dumnezeu, fiecare persoană. Dumnezeu nu respinge pe nimeni, Dumnezeu este tată. Și nu am dreptul să dau afară pe nimeni din Biserică. Nu numai atât, datoria mea este să primesc mereu. Biserica nu poate închide ușa nimănui. Nimănui”, a mai spus Papa Francisc.

Documentarul îl arată pe Sfântul Părinte care, nu întotdeauna pare să fie în largul său, că permite tinerilor să se exprime liber, chiar și atunci când multe dintre pozițiile lor contrazic învățătura Bisericii în diverse domenii.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
VIDEO. Papa Francisc a participat la slujba din Duminica Floriilor, la o zi după externare. „Vă mulțumesc pentru rugăciuni”
VIDEO. Papa Francisc a participat la slujba din Duminica Floriilor, la o zi după externare. „Vă mulțumesc pentru rugăciuni”

Papa Francisc a mulţumit credincioşilor care s-au rugat pentru recuperarea sa rapidă după o bronşită din cauza căreia a fost spitalizat timp de trei zile, până sâmbătă.  

Papa Francisc a fost externat din spital. Suveranul Pontif va participa la slujba de Florii
Papa Francisc a fost externat din spital. Suveranul Pontif va participa la slujba de Florii

Papa Francisc a fost externat din spital, sâmbătă, a transmis purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, şi va participa la slujba de Florii.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.