UE introduce permisul digital de conducere și reguli mai stricte pentru șoferi. Care sunt cele mai mari schimbări

×
Codul embed a fost copiat

Uniunea Europeană va adopta măsuri radicale pentru a spori siguranța rutieră, care include adoptarea permisului de conducere digital, controale medicale mai stricte și o perioadă de probă de doi ani pentru șoferii tineri.

De asemenea, cei care rămân fără permis într-un stat al Uniunii Europene nu vor mai putea conduce nici în celelalte țări membre.

Ștefan Mușoiu, membru în Comisia pentru Transport și Turism a Parlamentului European, a explicat, la Euromania, noile reglementări, aflate în curs de adoptare.

“Este vorba de un permis mobil sau digital, care va putea fi emis în fiecare stat membru, dar va fi recunoscut de către fiecare stat. Practic, datele personale de pe fiecare permis vor putea fi interpretate corect de către fiecare polițist dintr-un stat membru care nu recunoaște limba în care a fost emis acel permis, lucru care este extraordinar, pentru că de foarte multe ori erau șoferi care foloseau permise false”, a spus Mușoiu.

El a subiniat că permisul digital nu îl va înlocui pe cel fizic, iar acesta rămâne în continuare valabil: “Rămâne în continuare și acest permis fizic. Pentru fiecare persoană care dorește, acest permis digital va fi emis implicit”, a explicat el.

Citește și
livratori
Unii livratori asiatici nu au permis de conducere. Unul a oprit un motociclist în trafic ca să îl învețe să conducă

Controale medicale mai stricte și o perioadă “de probă” pentru șoferii tineri

Noile reglementări aduc și alte modificări importante. Termenul de valabilitate al permisului va crește de la 10 la 15 ani, însă vor fi implementate controale medicale mai stricte pentru șoferi. Lista afecțiunilor medicale care pot afecta capacitatea de a conduce va fi extinsă.

Ștefan Mușoiu: “Vorbim aici de apneea în somn, de persoane care suferă de diabet, persoane care au anumite probleme cardiace sau au avut infarcturi, persoane care au probleme cognitive, neurologice. Sunt mai multe afecțiuni medicale care sunt luate în calcul, tocmai din perspectiva reducerii numărului de accidente și a preîntâmpinării lor.”

De asemenea, șoferii începători vor trece printr-o perioadă de probă.

„Va exista posibilitatea obținerii permisului la 17 ani, dar acești tineri vor fi asistați timp de doi ani de zile, de câte ori se vor urca la volan, de către un adult”, a precizat Mușoiu.

“Deși ponderea tinerilor care au permise de conducere este de doar 8%, ei sunt responsabil de aproximativ 40% din accidentele mortale la nivelul Uniunii Europene. Și atunci, această măsură are ca obiectiv tocmai supravegherea tinerilor în primii doi ani de zile, astfel încât să-și îmbunătățească foarte mult abilitățile de a conduce și a fi mai responsabili.”

Implementarea permisului digital va avea loc în cel mult cinci ani de la adoptarea acordului. O decizie în acest sens va fi luată cel târziu până la sfârșitul lunii iunie. 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Schimbare majoră pentru șoferi: Cei care rămân fără permis într-un stat UE nu vor mai putea conduce nici în celelalte
Schimbare majoră pentru șoferi: Cei care rămân fără permis într-un stat UE nu vor mai putea conduce nici în celelalte

În curând, dacă rămâneți fără permis într-o țară din Uniunea Europeană, nu veți mai putea conduce nici în celelalte. Parlamentul European și Consiliul au ajuns, marți seară, la un acord care schimbă regulile jocului pentru șoferi.

Unii livratori asiatici nu au permis de conducere. Unul a oprit un motociclist în trafic ca să îl învețe să conducă
Unii livratori asiatici nu au permis de conducere. Unul a oprit un motociclist în trafic ca să îl învețe să conducă

Pe fondul lipsei de forță de muncă, vedem tot mai mulți livratori străini pe străzi. Problema este că circula după reguli știute doar de ei, și, potrivit poliției, anul trecut au fost raportate în jur de 100 de accidente numai în București.

Tot mai mulți români renunță la mașini pentru motociclete. Cele până în 125 cc pot fi conduse și cu permis categoria B
Tot mai mulți români renunță la mașini pentru motociclete. Cele până în 125 cc pot fi conduse și cu permis categoria B

Crește numărul celor care renunță la mașini în favoarea motocicletelor. Unii nu mai vor să piardă timp în trafic, alții le aleg pentru că sunt mai ieftine. Și programul Rabla Moto a contribuit la acest trend.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump
„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comentat într-un interviu acordat ABC News declarația președintelui american Donald Trump, care a comparat războiul ruso-ucrainean cu o luptă între copii.