Un băiat de 23 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite în urma unui grav accident produs în județul Dâmbovița

Mașină accident
IPJ DB

Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de 5 iunie 2025, în jurul orei 23:00, pe DJ 702D, în afara localității Dragomirești.

Un tânăr de 18 ani, din comuna Mănești, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Autoturismul s-a răsturnat în afacerea părții carosabile, în timp ce tânărul se îndrepta din direcția Butoiu spre Dragomirești, potrivit polițiștilor Biroului Rutier.

Din păcate, un tânăr de 23 de ani a decedat în urma accidentului, iar șoferul și alți doi pasageri, de 15 și 18 ani, au suferit răni și au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

În cadrul investigațiilor, polițiștii au recoltat mostre biologice de la conducătorul auto pentru a stabili dacă acesta consumase alcool sau substanțe interzise înainte de a se urca la volan.

Citește și
accident mamaia moto
Un motociclist a lovit un pieton care traversa neregulamentar, în Mamaia. Sunt trei victime

Autoritățile continuă cercetările pentru a determina toate circumstanțele care au dus la producerea tragediei.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Reacția șoferului de TIR care a strivit o mașină pe A1 când a fost întrebat de polițiști despre accident
Reacția șoferului de TIR care a strivit o mașină pe A1 când a fost întrebat de polițiști despre accident

Continuă ancheta accidentului rutier produs marți, pe Autostrada București - Pitești, în care un copil de 11 ani a murit, iar patru persoane au fost rănite.

Un motociclist a lovit un pieton care traversa neregulamentar, în Mamaia. Sunt trei victime
Un motociclist a lovit un pieton care traversa neregulamentar, în Mamaia. Sunt trei victime

Trei persoane au ajuns la spital, una în stare gravă, în urma unui accident produs, marți seară, la intrarea în stațiunea Mamaia.

Accident în lanț la un popas pe marginea drumului, în Constanța. Cum s-a întâmplat totul
Accident în lanț la un popas pe marginea drumului, în Constanța. Cum s-a întâmplat totul

Accident mai puțin obișnuit într-o localitate din județul Constanța, după ce o mașină a scăpat de sub control.

ANIMAȚIE. Cum a ajuns o mașină să fie strivită de două camioane, pe A1. Șoferul TIR-ului din spate nu era atent la drum
ANIMAȚIE. Cum a ajuns o mașină să fie strivită de două camioane, pe A1. Șoferul TIR-ului din spate nu era atent la drum

Autoritățile au declanșat Planul Roșu de intervenție în urma unui accident îngrozitor, petrecut pe autostrada București – Pitești.

Accident grav pe A1. Un copil a murit, după ce o mașină a fost strivită între două TIR-uri
Accident grav pe A1. Un copil a murit, după ce o mașină a fost strivită între două TIR-uri

Un grav accident în lanț s-a petrecut marți după-amiază pe autostrada A1, București- Pitești. Un copil a murit iar tatăl său și alte 3 persoane au fost grav răniți în carambol. Un autoturism a fost complet strivit între două tiruri.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump
„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comentat într-un interviu acordat ABC News declarația președintelui american Donald Trump, care a comparat războiul ruso-ucrainean cu o luptă între copii.