Târgul de la Craiova, atracția pricipală de Paște. Ce au găsit turiștii acolo: „Parcă sunt într-un basm”

×
Codul embed a fost copiat

În timp ce unii au vrut să se bucure de liniște și odihnă în prima zi de Paște, alții au avut chef de o plimbare prin târgurile de sezon, deschise în marile orașe.

La Craiova, de pildă, au fost turiști din toată țara și chiar din străinătate, care au vrut să vadă căsuțele decorate, proiecțiile de pe lac ori copacii plini de lumină.

O astfel de plimbare cu gondola pe lacul din parcul din Craiova costă 21 de lei de persoană pentru o jumătate de oră. Iepurii gigant, clovnii, măștile de carnaval și căsuțele îmbrăcate în fructe au fost cele mai fotografiate.

Nicoleta Laslo, turistă: „Este senzațional aici, e atât de frumos, parcă sunt într-un basm. Sunt din Mangalia, am venit special pentru acest târg și e de poveste.”

Irina, turistă din Bulgaria: „Mama și sora mea sunt din Bulgaria. Au venit chiar de Paște, prima dată afară din Bulgaria.”

Citește și
targ de paste
Târg de Paște în Craiova. Vizitatorii sunt întâmpinați cu bunătăți din toată țara

Reporter: „Cum vi se pare târgul de Paște?”
Irina: „Foarte superb și colorat.”

În plus, peste 200.000 de flori, de la lalele, narcise sau zambile, au încântat vizitatorii.

Larisa Silaghi, turistă: „Mi-au atras atenția foarte mult florile și faptul că e un miros foarte mișto de flori și e natură, e foarte, foarte fain.”

Radu, turist: „Suntem din Cluj, am auzit despre târgul de Paște și am venit să îl vedem.”

La Iași, turiștii au putut vizita Palatul Culturii.

Darius Andrei Dobrinescu, turist: „Am vrut să vedem ceva nou, ce nu am mai văzut până acum și suntem fascinați. Aveți o arhitectură foarte frumoasă.”

Este primul an în care o parte din sălile reprezentative ale Palatului Culturii, dar și expoziții sau sculpturi, sunt deschise publicului în perioada sărbătorilor pascale.

Turistă: „Ne-am gândit să schimbăm puțin tradiția și să îmbinăm cultura cu slujba Învierii, alături de familie. Palatul Culturii este impresionant.”

Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii Iași: „Era absolut normal și firesc ca, în aceste 4-5 zile de sărbătoare, de vacanță, Palatul Culturii din Iași să vină în întâmpinarea oamenilor și să țină porțile larg deschise. Să ne putem bucura împreună de acești 100 de ani de la înființarea acestei minunate clădiri.”

Biletul de intrare costă 20 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Târg medieval pe străzile din Craiova. Peste 100 de cavaleri, domnițe şi războinici au dat culoare orașului
Târg medieval pe străzile din Craiova. Peste 100 de cavaleri, domnițe şi războinici au dat culoare orașului

Domnițe, cavaleri, meșteșugari și războinici au ieșit pe străzile din Craiova unde este găzduită cea mai mare paradă a costumelor medievale din țară.

Târg de Paște în Craiova. Vizitatorii sunt întâmpinați cu bunătăți din toată țara
Târg de Paște în Craiova. Vizitatorii sunt întâmpinați cu bunătăți din toată țara

Craiova a intrat în atmosfera sărbătorilor de Paște. Copacii au fost îmbrăcați în mii de luminițe, iar zeci de felinare luminează magic în fiecare noapte.

Târgul de Crăciun de la Craiova, închis la o oră după inaugurare. Reacția primarului Olguța Vasilescu
Târgul de Crăciun de la Craiova, închis la o oră după inaugurare. Reacția primarului Olguța Vasilescu

Târgul de Crăciun din Craiova s-a dovedit a fi un eșec încă de la deschidere. Comercianții au fost obligați să își închidă chioșcurile la mai puțin de o oră după inaugurarea târgului, scrie Gazeta de Sud.

Sărbători de iarnă în condiții de pandemie. Cum vor arăta târgurile de Crăciun
Sărbători de iarnă în condiții de pandemie. Cum vor arăta târgurile de Crăciun

Cu siguranță, sărbătorile din acest an nu vor semăna cu nimic din ce am trăit până acum. Dispar concertele fastuoase de Revelion, iar târgurile de Crăciun, dacă se vor ține, vor fi organizate astfel încât să nu se strângă prea mulți oameni.

Unde sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun în România. Lista evenimentelor
Unde sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun în România. Lista evenimentelor

Târg de Crăciun 2019. Știrile Pro TV vă prezintă lista celor mai importante evenimente organizate în România cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.