Târg medieval pe străzile din Craiova. Peste 100 de cavaleri, domnițe şi războinici au dat culoare orașului

×
Codul embed a fost copiat

Domnițe, cavaleri, meșteșugari și războinici au ieșit pe străzile din Craiova unde este găzduită cea mai mare paradă a costumelor medievale din țară.

În taberele amenajate în centrul oraşului au fost organizate lupte ca-n vremea lui Mihai Viteazul - ban al Craiovei înainte să devină domnitor al Țării Românești.

Peste 100 de cavaleri, domnițe şi războinici au dat culoare centrului Craiovei, unde este găzduit, până mâine, târgul medieval care poartă numele domnitorului Mihai Viteazul. Artiştii au încercat să recreeze atmosfera de odinioară.

Paul Vargă, artist: „Ţinutele noastre sunt luate de pe izvoare istorice din cărți, din tablouri, din muzee, la fel și armele pe care le purtăm. Reprezentăm un corp de eniceri de la începutul secolului XVI”.

Lupu Nicola, artist: ”Uitați ce oaste am. Doi nobili și câțiva mercenari ca să îi apere, dar în costume totuşi mai ușoare ca să putem să prindem hoții dacă ne fură din pungi”.

Citește și
spotmedia
Cum a transformat Alexandru Badan cântecele copilăriei într-un fenomen mondial: Totul a început cu 200 de euro

Unele costume purtate de artiști au şi câteva zeci de kilograme.

Alexandru Vlad, artist: „Acum doar 26, mai port și coiful și armură de picioare care acum nu am mai purtat-o din rațiuni de căldură și plimbare și ajung la 35”.

Spectacolul i-a cucerit pe vizitatori.

Adrian Zidaru, spectator: ”Mi se pare fantastic. Au costume foarte interesante”.

Turistă: Este o ocazie pe care nu o speram. Sunt în trecere, chiar plecăm. Am văzut, am auzit și am zis să văd despre ce este vorba”.

Prima zi a festivalului s-a încheiat cu un spectacol de jonglerii cu flăcări.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Cum a transformat Alexandru Badan cântecele copilăriei într-un fenomen mondial: Totul a început cu 200 de euro
Cum a transformat Alexandru Badan cântecele copilăriei într-un fenomen mondial: Totul a început cu 200 de euro

Cele mai valoroase idei de afaceri apar atunci când o nevoie neacoperită este transformată într-o oportunitate strategică.

Ce riscuri sunt când folosești rețele Wi-Fi publice și cum te poți proteja
Ce riscuri sunt când folosești rețele Wi-Fi publice și cum te poți proteja

În era digitală de astăzi, Wi-Fi public a devenit o necesitate pentru milioane de oameni care lucrează de acasă, călătoresc frecvent sau pur și simplu doresc să rămână conectați oriunde se află.

Moșii de vară 2025 - tradiții și obiceiuri de respectat în această zi. Ce se împarte pe 7 iunie
Moșii de vară 2025 - tradiții și obiceiuri de respectat în această zi. Ce se împarte pe 7 iunie

Moșii de Vară 2025 vor fi sărbătoriți pe data de 7 iunie, în Sâmbăta dinaintea Rusaliilor, când românii îi pomenesc pe cei adormiți cu rugăciuni, parastase și tradiționalele "moșoaice".  

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.