A patra zi de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter. Ce au descoperit polițiștii

perchezitii
Politia Romana

Peste 450 de percheziţii au loc joi, 5 iunie, în cadrul operaţiunii Jupiter, în dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea a mai multor infracțiuni.

Persoanele vizate sunt cercetate pentru înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, uz de fals, obţinere ilegală de fonduri, abuz în serviciu, fals intelectual, la regimul drepturilor de autor, contrabandă și fals informatic.

”În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, astăzi, se desfăşoară mai multe acţiuni, la nivel naţional, pentru combaterea infracţiunilor economico – financiare, la regimul armelor şi al faptelor de natură judiciară. Astfel, astăzi, 5 iunie, poliţiştii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 455 de percheziţii domiciliare, în cadrul unor acţiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale”, anunţă IGPR.

Activităţile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, uz de fals, obţinere ilegală de fonduri, abuz în serviciu, fals intelectual, la regimul drepturilor de autor, contrabandă, fals informatic, prevăzute de Codul fiscal, contrafacere şi spălarea banilor.

De asemenea, sunt investigate fapte de furt calificat, delapidare, privind regimul deşeurilor, distrugere, camătă, tăinuire, la Codul Silvic şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Citește și
perchezitii
Percheziții la firme suspectate de reciclare fictivă. Prejudiciul este de 8 milioane de lei din ambalaje

Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.

Prima zi de operațiuni

Sute de percheziţii au avut loc în toată ţara, după ce poliţiştii au declanşat operaţiunea JUPITER. Polițiștii îi caută pe toţi cei care au comis fraude economice. În Timiş, de pildă, ancheta a ajuns și la şcoli din judeţ.

Oamenii legii au făcut percheziţii la 10 şcoli din judeţ, după ce, în urma unui audit al inspectoratului şcolar, s-a constatat că lipsesc bani din conturile şcolilor.

Din ce au aflat anchetatorii, contabilii acestor şcoli au virat bani din conturile unităţilor de învăţământ în cele personale sau ale unor apropiaţi.

Ba mai mult, chiar au retras bani din trezorerie, motivând că sunt necesari pentru plata burselor sau a salariilor, însă banii nu mai ajungeau la destinaţie.

Printre suspecţi, este o femeie de 43 de ani - financiar la mai multe şcoli. În ultimii 5 ani, ea ar fi delapidat peste două milioane de lei.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Firme păgubite cu peste 400.000 de lei, după mesaje de actualizare a datelor. Patronii erau convinși că vin de la bancă
Firme păgubite cu peste 400.000 de lei, după mesaje de actualizare a datelor. Patronii erau convinși că vin de la bancă

ii a zeci de firme din județul Mureș au fost păcăliți să își dea datele bancare, iar conturile lor au fost golite. Poliţiştii au făcut percheziții în acest caz, în București și în mai multe județe.

Percheziții la firme suspectate de reciclare fictivă. Prejudiciul este de 8 milioane de lei din ambalaje
Percheziții la firme suspectate de reciclare fictivă. Prejudiciul este de 8 milioane de lei din ambalaje

Polițiștii și procurorii fac 13 percheziții la firme suspectate că, din 2022, au emis acte false privind reciclarea de ambalaje din sticlă, PET și plastic. Prejudiciul estimat - 8 milioane lei, obținuți din achiziții și reciclări fictive.

Operațiunea „Jupiter” se extinde. Percheziții în dosare de extremism și infracțiuni economico-financiare
Operațiunea „Jupiter” se extinde. Percheziții în dosare de extremism și infracțiuni economico-financiare

Polițiștii și procurorii au efectuat miercuri 391 de percheziții la nivel național în cadrul unei operațiuni de amploare care vizează combaterea extremismului și a criminalității economico-financiare.

ul financiar al mai multor școli din Timiș ar fi delapidat peste 2 milioane de lei din conturile instituțiilor
ul financiar al mai multor școli din Timiș ar fi delapidat peste 2 milioane de lei din conturile instituțiilor

O femeie de 43 de ani, financiar la mai multe şcoli din Timiş, a fost reţinută în Operaţiunea Jupiter, fiind suspectată că a delapidat peste 2 milioane de lei din conturile instituţiilor, prin abuz în serviciu, fals şi alte infracţiuni.

Mascații au descins la un polițist din Arad acuzat de șase infracțiuni. Ce ilegalități a comis agentul
Mascații au descins la un polițist din Arad acuzat de șase infracțiuni. Ce ilegalități a comis agentul

Poliţiştii anticorupţie fac, marţi, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal care îl vizează pe un agent de poliţie de la IPJ Arad, Postul de Poliţie Păuliş.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.