Surse: ”Stegarul Dac” a fost arestat preventiv după ce i-a fost respinsă contestaţia de către Tribunalul Bucureşti

stegarul dac, Cezar Catalin avramuta
Inquam Photos / George Călin

Protestatarul Cezar Avrămuţă, cunoscut şi ca "Stegarul Dac" a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, contestaţia acestuia faţă de decizia Judecătoriei Sectorului 4 privind înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, potrivit unor surse judiciare.

"Astăzi, 23 mai 2025, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - Central au pus în aplicare mandatul de arestare preventivă, emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 57 de ani, după ce Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia acestuia împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 4. Reiterăm faptul că, la data de 19 mai 2025, instanţa a decis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, care fusese aplicată anterior, cu măsura arestului preventiv. În urma acestei hotărâri, bărbatul a fost transportat în Arestul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pentru a executa măsura dispusă. Acţiunea face parte din demersurile autorităţilor de a asigura respectarea măsurilor legale impuse de instanţă", a transmis Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul respectiv este Cezar Avrămuţă.

El s-a urcat şi vineri într-un copac, în drum spre Tribunalul Bucureşti, pentru a protesta astfel în stilul care l-a consacrat.

Citește și
Fata de 12 ani din Vaslui dată dispărută
Fata de 12 ani din Vaslui dată dispărută plecase de acasă împreună cu un tânăr de 22 de ani. Unde a fost găsită

Alte dosare penale pe numele lui

Duminică, 18 mari, Cezar Avrămuţă s-a suit pe o schelă montată pe o instituţie din zona Pieţei Universităţii, după ce şi-ar fi tăiat brăţara electronică montată de poliţişti, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

"Astăzi, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Secţia 13 Poliţie au fost sesizaţi, prin dispeceratul SIME, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 57 de ani, aflat sub măsura arestului la domiciliu, şi-ar fi tăiat brăţara de supraveghere electronică şi ar fi părăsit locuinţa", informa un comunicat al DGPMB transmis, duminică, AGERPRES. Faţă de acesta a fost demarată cercetarea penală pentru infracţiunile de evadare şi distrugere.

"Stegarul Dac" mai era cercetat penal în alte dosare şi pentru infracţiunile de tulburarea ordinii şi liniştii publice, violarea sediului profesional şi ultraj. Acţiunile sale de protest, prin urcarea pe clădiri, schele, macarale sau copaci, au necesitat în ultimele luni mai multe intervenţii ale poliţiştilor şi personalului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Edi Iordănescu, discuții foarte avansate cu o echipă tare din Europa!
NEWS ALERT Edi Iordănescu, discuții foarte avansate cu o echipă tare din Europa!
Citește și...
”Stegarul Dac” s-a urcat pe clădirea Universităţii Bucureşti. Echipaje de poliție, pompieri și negociatori, la fața locului
”Stegarul Dac” s-a urcat pe clădirea Universităţii Bucureşti. Echipaje de poliție, pompieri și negociatori, la fața locului

Un bărbat cunoscut sub numele de Stegarul Dac s-a urcat, sâmbătă, pe clădirea Universităţii Bucureşti, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, pompieri, prim-ajutor, dar şi negociatori care au încercat să îl convingă să coboare.

Recomandări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări

Reluând o linie de atac care a devenit recurentă de la revenirea sa la putere, Donald Trump a afirmat marţi că Europa trebuie să acţioneze împotriva "imigraţiei scăpate de sub control" şi asta "înainte să fie prea târziu", notează AFP.

MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Restricții de circulație pe timp de noapte, instituite la Los Angeles. Poliția a început să efectueze „arestări în masă”
Restricții de circulație pe timp de noapte, instituite la Los Angeles. Poliția a început să efectueze „arestări în masă”

Primarul din Los Angeles, Karen Bass, a anunţat că, începând din noaptea de marţi spre miercuri, se instituie restricţii de circulaţie la Los Angeles, ca măsură de urgenţă, scrie CNN.