Restricții de circulație pe timp de noapte, instituite la Los Angeles. Poliția a început să efectueze „arestări în masă”

Primarul din Los Angeles, Karen Bass, a anunţat că, începând din noaptea de marţi spre miercuri, se instituie restricţii de circulaţie la Los Angeles, ca măsură de urgenţă, scrie CNN.
Poliţia din Los Angeles a început să aresteze protestatari care au ieşit după intrarea în vigoare a restricţiilor, afirmând că este vorba despre ”arestări în masă”. Şi la New York, mai mulţi demonstraţi au fost reţinuţi de poliţişti.
Primele reţineri în zona restricţionată
Potrivit CNN, iniţial, în jur de 10-20 de persoane au fost reţinute în zona unde sunt restricţii de circulaţie pe timp de noapte. O persoană a fost văzută când era imobilizată şi pusă la pământ, cu mâinile prinse la spate.
Cei mai mulţi dintre protestatari au plecat deja din zona cu restricţii, iar Poliţia făcea ordine în zonă.






























Între timp, un elicopter de la Patrula de Autostrăzi din California zbura la circa 1.000 de picioare deasupra zonei Little Tokyo din centrul Los Angelesului, potrivit datelor de monitorizare a zborurilor.
Departamentul de Poliţie din Los Angeles a afirmat, marţi seara târziu, că au avut loc ”zeci de arestări” după ce mai multe grupuri de protest s-au adunat în zona cu restricţii.
”Mai multe grupuri au continuat să se adune pe strada 1, între Spring şi Alameda”, a arătat LAPD pe reţeaua X.
”Aceste grupuri sunt gestionate şi au început arestări de masă”, a precizat sursa citată.
”Zeci de arestări au fost făcute după ce oamenii nu s-au împrăştiat, la locul unei adunări ilegale”, a transmis Poliţia, într-o postare ulterioară.
Reţineri şi la New York
La rândul său, Departamentul Poliţiei din New York a început să reţină protestatari pe străzi după ce s-a anunţat la megafon că demonstraţii trebuie să meargă pe trotuare. Un mesaj preînregistrat a fost difuzat, protestatarilor spunându-li-se că încalcă regulile de trafic din New York City.
Au fost văzuţi poliţişti care încătuşau câteva persoane şi apoi stabileau un perimetru pe carosabil, pentru a împiedica alte persoane să meargă acolo. Mai mulţi oameni strigau la poliţişti şi aruncau cu sticle cu apă.
Oficialii estimează că mai puţin de 100.000 de persoane din cei aproape 4 milioane de rezidenţi locuiesc de fapt în zona vizată, a declarat o sursă familiarizată cu forţele de ordine. Deşi numeroase corporaţii şi alte firme au sediul în zona din centrul oraşului, sursa a afirmat că oficialii consideră că restricţiile de circulaţie vor afecta un număr relativ mic de rezidenţi, ceea ce a constituit un factor în stabilirea intervalului pentru restricţie.
Oficialii au subliniat că protestele de noapte din Los Angeles, care uneori au devenit violente, sunt de obicei reduse la o zonă mică din centrul oraşului.