Mandat de arestare preventivă pe numele primarului oraşului Sinaia, Vlad Oprea

×
Codul embed a fost copiat

Tribunalul Bucureşti a is propunerea DNA şi a înlocuit măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv în cazul primarului oraşului Sinaia, Vlad Oprea.

DNA a solicitat schimbarea măsurii preventive, acuzându-l pe Vlad Oprea că a încălcat termenii controlului judiciar. Procurorii susţin că există dovezi care arată că edilul, care nu are voie să îşi exercite funcţia, a influenţat decizii luate în cadrul istraţiei locale.

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au is propunerea parchetului de înlocuire a măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu măsura arestării preventive faţă de Oprea Vlad Gheorghe, primarul oraşului Sinaia, acuzat de mai mule infracţiuni de corupţie.

Procurorii afirmă că acesta ar fi încălcat obligaţia de a nu exercita funcţia de primar, iar în lunile martie şi aprilie ar fi dat dispoziţii directe viceprimarului, cu privire la atribuţii referitoare la bugetul oraşului, la relaţia cu Consiliul Local şi la serviciile publice.

Potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti, pe numele lui Oprea a fost emis mandat de arestare pentru 30 de zile.
Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore.

Citește și
vlad oprea
Metoda prin care Vlad Oprea a condus Primăria Sinaia, în ciuda controlului judiciar. Ce arată interceptările DNA

Luni, procurorii au făcut percheziţii în biroul viceprimarului din Sinaia şi al secretarei acestuia.

În replică, Vlad Oprea susţine că afirmaţiile privind încălcarea termenilor controlului judiciar în ceea ce îl priveşte sunt ”complet nereale şi reprezintă pure speculaţii”.

Vlad Oprea avea interdicţia de a exercita calitatea de primar, în condiţiile în care este urmărit penal într-un dosar de corupţie în care a fost acuzat că a cerut bani pentru întocmirea la nivelul primăriei a unui plan urbanistic zonal.

Oprea este sub control judiciar pe cauţiune, fiind acuzat de luare de mită, operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, abuz în serviciu, fals în declaraţiile de avere, spălare de bani.

El are interdicţia de a părăsi teritoriul României, de a comunica cu mai multe persoane din primărie, iar prin ordonanţa de plasare sub control judiciar pe cauţiune, i s-a atras atenţia că dacă va încălca cu rea-credinţă interdicţiile, măsura poate fi înlocuită cu arestul preventiv sau cu arestul la domiciliu.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Tribunalul Bucureşti este aşteptat să se pronunţe joi asupra solicitării DNA de arestare preventivă a lui Vlad Oprea
Tribunalul Bucureşti este aşteptat să se pronunţe joi asupra solicitării DNA de arestare preventivă a lui Vlad Oprea

Tribunalul Bucureşti este aşteptat să se pronunţe joi cu privire la solicitarea DNA de arestare preventivă a primarului din Sinaia, Vlad Oprea, suspectat că a încălcat obligaţiile impuse prin măsura controlului judiciar.

Metoda prin care Vlad Oprea a condus Primăria Sinaia, în ciuda controlului judiciar. Ce arată interceptările DNA
Metoda prin care Vlad Oprea a condus Primăria Sinaia, în ciuda controlului judiciar. Ce arată interceptările DNA

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, și-ar putea pierde libertatea și casa mamei sale, după ce a fost acuzat că ar fi încălcat cu rea credință una dintre obligațiile impuse prin controlul judiciar.

Vlad Oprea, în fața judecătorilor. Primarul din Sinaia ar putea rămâne fără libertate și casa mamei sale
Vlad Oprea, în fața judecătorilor. Primarul din Sinaia ar putea rămâne fără libertate și casa mamei sale

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, își riscă nu doar libertatea, ci și casa mamei sale, pe care a oferit-o cauțiune în ancheta în care este acuzat că ar fi încălcat cu rea credință controlul judiciar.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.