Demolare cu scandal, în Timişoara. Buldozerele primăriei au intrat într-o pizzerie care fusese construită ilegal

×
Codul embed a fost copiat

Proprietarul restaurantului a contestat decizia de demolare în instanţă, însă a pierdut procesul. Autorităţile au anunţat că şi alte construcţii urmează să fie demolate, inclusiv o vilă din oraş.

Bărbat: „Dacă se mai dădea un ultimatum, măcar de o spătămână, zece zile, să fi putut lua...”

Viceprimar: „De câteva luni de zile, de când s-a pierdut în instanță, discuția este executorie, știați că urmează acest pas.”

Zeci de muncitori ai primăriei şi poliţişti locali au început de dimineaţă să dărâme pizzeria din zona centrala a Timișoarei. Proprietarul susţine că nu a fost înştiinţat.

Iovanovici Dușan, proprietarul localului: „Nu m-a anunțat nimeni, ce să mă anunțe. Nu am primit nimic, în afară de înștiințarea că am pierdut eu la instanță, nu am primit nimic, niciodată.”

Citește și
Demolare cu scandal într-o piață din Timișoara ridicată ilegal. Comerciant: „E strigător la cer, în loc să ne ajute, ne distruge”
Demolare cu scandal într-o piață din Timișoara ridicată ilegal. Comerciant: „E strigător la cer”

Locul în care s-a aflat pizzerie, se va transforma în spațiu verde

Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei: „Aici vorbim de o construcție care s-a transformat în 30 de ani, de la un boutique de câțiva metri pătrați, concesat în anii 90, s-a ajuns la un restaurant cu terasă de peste 300 de mp.”

În scurt timp, spiritele s-au încins.

Proprietarul: „De ce mințiți în halul ăsta? Păi eu am actele pe multe sute de mii de euro și multe sute numai ce am plătit pentru locul ăsta.”

Viceprimar: „Disputa asta am avut-o în instanță și ați perdut în mod definitiv. Acest argument l-ați folosit în istanță și istanța a zis că nu aveți dreptate.”

Zona eliberată de construcţie se va transforma în spaţiu verde, spun autorităţile locale. În ultimul an, la Timişoara au fost demolate peste o sută de contrucţii ilegale.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Guvernul intervine în scandalul din Piața Unirii. Prefectul Capitalei va ataca dispoziţia de demolare emisă de Nicuşor Dan
Guvernul intervine în scandalul din Piața Unirii. Prefectul Capitalei va ataca dispoziţia de demolare emisă de Nicuşor Dan

Prefectul Bucureştiului, Mugur-Mihai Toader, a anunţat luni seara că va ataca în instanţă dispoziţia de demolare emisă de primarul general, Nicuşor Dan, pentru îndepărtarea gardurilor din Piaţa Unirii.

Demolare cu scandal într-o piață din Timișoara ridicată ilegal. Comerciant: „E strigător la cer”
Demolare cu scandal într-o piață din Timișoara ridicată ilegal. Comerciant: „E strigător la cer”

Zeci de comercianți cu afaceri într-unul din cele mai cunoscute târguri din vestul țării și-au văzut tarabele și gheretele puse la pământ.

Demolare cu scandal în Timișoara. Primăria a trimis buldozerele să distrugă un spațiu comercial închiriat ilegal
Demolare cu scandal în Timișoara. Primăria a trimis buldozerele să distrugă un spațiu comercial închiriat ilegal

Demolare cu scandal la Timișoara. Angajații primariei au descins astăzi în „Piața 700” din centrul orașului unde, susțin ei, un proprietar a închiriat ilegal zeci de ani un spațiu comercial.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.