Locul din România în care sâmbătă vor ajunge 300.000 de oameni. Șirurile de oameni par nesfârșite

×
Codul embed a fost copiat

Trei sute de mii de oameni sunt așteptați la Șumuleu Ciuc unde sâmbătă are loc așa cum se întâmplă în fiecare an de Rusalii, cel mai mare pelerinaj catolic din sud-estul Europei.

Majoritatea credincioșilor au sosit deja, unii după ce au parcurs trasee istovitoare, pe jos.

În coloane nesfârșite, pelerinii sosesc, pe rând, la Miercurea Ciuc.

Oamenii vin din toate colțurile țării, dar și de mai departe. Ghiorghi Vișchi a pornit la drum din Graz, Austria și a făcut 1.400 de kilometri pe jos.

Gyorgy Viski, pelerin:
”Drept să vă spun mie nu mi-a fost greu. Dumnezeu mi-a dat putere să fac acest drum la 70 de ani".

Patru pelerini au plecat de la Budapesta, în urmă cu 40 de zile. Pe traseu, grupul s-a tot mărit...

Tamaş Szabo, pelerin:
”O româncă a fugit după noi cu o floare, s-o agațe pe cruce la marginea satului, un țăran român a oprit alaiul și a zis: trebuie să intrați să mâncați aici la noi".

Citește și
Vlad Gheorghe
Vlad Gheorghe, interesat de postul de primar al Capitalei: Nu cred că o candidatură independentă încurcă

Pelerinii au urmat poteci de munte, drumuri forestiere și au parcurs zeci de kilometri pe șosea. S-au oprit la monumente, troițe şi biserici ca să se roage.

La Miercurea Ciuc, toate pensiunile sunt pline. Oaspeții trag şi la prieteni, iar grupurile mari sunt găzduite la căminul cultural, în săli de sport și în şcoli. Balaș Iozef vine de la Joseni, împreună cu 250 de consăteni. Jumătate sunt copii, iar experiența pelerinajului îi va schimba, explică liderul grupului.

Balazs Josef, pelerin:
"Un copil a păţit ceva cu piciorul tinerii au făcut un fel de targa, cum au văzut la filmele indiene s-a simţit ruşinat şi a sărit din targa".

Autoritățile locale au luat măsuri speciale: traficul în zona va fi restricţionat, o asociație de vânătoare a alungat urșii de pe dealul Șumuleu, iar efective mărite de polițiști și jandarmi veghează la liniștea pelerinilor.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Vlad Gheorghe, interesat de postul de primar al Capitalei: Nu cred că o candidatură independentă încurcă
Vlad Gheorghe, interesat de postul de primar al Capitalei: Nu cred că o candidatură independentă încurcă

Liderul partidului DREPT Vlad Gheorghe, fost eurodeputat USR, susţine că este interesat de o candidatură independentă la Primăria Capitalei.

Prognoză hidrologică: Debitele râurilor vor fi în scădere, cu unele excepţii, în următoarele 24 de ore
Prognoză hidrologică: Debitele râurilor vor fi în scădere, cu unele excepţii, în următoarele 24 de ore

Debitele râurilor vor fi, în general, în scădere, în intervalul sâmbătă-duminică, până la ora 7.00, potrivit prognozei hidrologice emisă, sâmbătă, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru orele următoare.

Doi șoferi încarcerați, după un accident cumplit pe DN13, în Brașov. Unul dintre ei și-a pierdut viața
Doi șoferi încarcerați, după un accident cumplit pe DN13, în Brașov. Unul dintre ei și-a pierdut viața

Un accident grav a avut loc sâmbătă pe DN13, în județul Brașov: doi șoferi au fost încarcerați, iar unul a fost declarat decedat. În coliziune a fost implicat și un al treilea autoturism.

 

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.