Suma primită de familia fetiței care a fost opărită cu ciorbă la grădiniță, după doi ani de procese

×
Codul embed a fost copiat

O familie din Constanța va primi daune de 25.000 de euro pentru că, în urmă cu doi ani, fetița lor a fost opărită cu ciorbă la grădiniță.

Fetița a suferit arsuri de gradul 3 și a fost internată 10 zile în secția de Chirurgie Pediatrică a Spitalului de Urgență Constanța.

În 2023, fetița, care avea cinci ani atunci, era aflată la grădiniță. A alergat spre toaletă, moment în care s-a ciocnit de o îngrijitoare care aducea ciorbă fierbinte spre sala de mese. Cea mică a fost opărită pe gât și doar norocul a făcut să nu fie arsă și pe față.

În urma accidentului, angajații grădiniței nu au sunat la 112 și nu au chemat ambulanța, l-au anunțat doar pe tatăl fetiței. Părintele a venit într-un suflet la grădiniță, a luat-o pe cea mică și a dus-o direct la spital.

Zece zile a stat internată pe secția de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Județean Constanța cu arsuri de gradul 3. Apoi a stat 6 luni acasă, izolată sub tratament fiindcă îi era interzisă expunerea la soare.

Citește și
combina agricola
Un fermier din Galați susține că nu va primi despăgubiri pentru că a stins singur un incendiu. Precizările asiguratorului

Părinții au dat în judecată grădinița, iar Curtea de Apel Constanța a obligat instituția să plătească daune morale de 25.000 de euro. În ceea ce o privește pe îngrijitoarea respectivă, aceasta nu a fost sancționată și lucrează în continuare în sistem.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
O familie a primit 75.000 de lire despăgubire, după ce a fost acuzată pe nedrept că nu a plătit masa într-un restaurant
O familie a primit 75.000 de lire despăgubire, după ce a fost acuzată pe nedrept că nu a plătit masa într-un restaurant

O familie din Marea Britanie, acuzată pe nedrept că a părăsit un restaurant fără să plătească nota a primit despăgubiri de 75.000 de lire sterline de la patronul pub-ului.

Un fermier din Galați susține că nu va primi despăgubiri pentru că a stins singur un incendiu. Precizările asiguratorului
Un fermier din Galați susține că nu va primi despăgubiri pentru că a stins singur un incendiu. Precizările asiguratorului

Un fermier din Galați nu va fi despăgubit de firma de asigurări după ce i-a ars combina pentru că a reușit să stingă singur incendiul. Conform contractului, trebuia să lase utilajul să fie distrus complet de flăcări pentru a încasa asigurarea.

Un patron care a întrebat o angajată de ce vrea să lucreze a fost amendat cu 65.000 de euro. „Întrebările erau intruzive”
Un patron care a întrebat o angajată de ce vrea să lucreze a fost amendat cu 65.000 de euro. „Întrebările erau intruzive”

O britanică, angajată a unui magazin de antichități, a primit despăgubiri de 55.000 de lire sterline (aproape 65.000 de euro), după ce șeful ei a întrebat-o de ce vrea să muncească, dar și alte întrebări despre viața sa personală.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump
„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comentat într-un interviu acordat ABC News declarația președintelui american Donald Trump, care a comparat războiul ruso-ucrainean cu o luptă între copii.