Cum încearcă liceele să atragă elevi cu performanțe academice. „Noi avem foarte multe calificări”

×
Codul embed a fost copiat

Mai este foarte puțin, iar absolvenții de gimnaziu vor trebui să aleagă la ce liceu își continuă studiile. Pentru mulți contează reputația școlii, cât de deschiși sunt profesorii, sau cum arată clădirea și care sunt dotările.

Așa că târgurile educaționale devin un real ajutor. La Ploiești, 23 de instituții de învățământ și-au prezentat ofertele. Fiecare liceu sau colegiu a venit la târgul educațional, deschis la Ploiești, cu oferte variate.

Bianca Cristea, elevă: „Noi dispunem de proiecte internaționale lingvistice, dar și de o programă școlară bine organizată.”

Pentru prezentări s-a apelat și la elevii de top

Matei Oancea, elev: „Campion balcanic și sunt și primul român care a ajuns în top 26 la o olimpiadă de juniori.”

Și colegiile care oferă activități extrașcolare au venit pregătite. Unele dintre ele au campioni mondiali la robotică.

Citește și
tzanca liceeni
Sute de liceeni din Sibiu au cântat și l-au ovaționat pe Tzancă Uraganu. Elevii știau manelele cuvânt cu cuvânt | VIDEO

Rareș Andrei, elev: „A contat faptul că există o gamă foarte mare de cluburi în care ne puteam înscrie pentru activități extrașcolare, dar și profesorii și oportunitățile la olimpiade pe care le puteam avea.”

Laura Pandelache, directorul Colegiului Național Ion Luca Caragiale: „Contează foarte multe lucruri, bineînțeles prezentarea, dar mai ales rezultatele care stau în spatele acestei prezentări pentru că ele dau consistența unei școli.”

Viitorii absolvenți de gimnaziu s-au informat despre multe aspecte.

Bianca Rareș, elevă: „Să țină profesorii de noi, nu să ne streseze foarte mult, dar să ne și ajute și să avem o educație foarte bună de la ei.”

Andra Petre, elevă: „Nichita Stănescu spre exemplu. Am auzit că sunt foarte multe proiecte Erasmus acolo și chiar aș vrea să mă înscriu.”

Ilona Rizea, Inspector școlar general al ISJ Prahova: „Nu putem să urmăm cursurile unui liceu care nu ni se potrivește, pentru care nu avem înclinații, pentru care nu avem abilități.”

La târg au participat și liceele cu profile tehnologice sau școlile profesionale.

Mihaela Barbu, Director, liceul tehnologic Valea Călugărească: „Noi avem foarte multe calificări, nu numai agricultura. Agricultura cuprinde și domeniul conex, industria alimentară, iar în domeniul agricultură este și tehnicianul veterinar, zootehnist.”

În județul Prahova, aproximativ 5.000 de elevi vor susține evaluarea națională în acest an.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Reacția unui director de școală întrebat de ce profesorii și elevii nu sunt la ore: „E normalitatea noastră, a românilor”
Reacția unui director de școală întrebat de ce profesorii și elevii nu sunt la ore: „E normalitatea noastră, a românilor”

Chiulul, aceasta a fost lecția zilei în multe licee din țară. „Așa este normal, la noi, la români”... ne-a explicat directorul unei școli cu sute de elevi, întrebat de ce nimeni nu era la oră, la vremea prânzului.

Sute de liceeni din Sibiu au cântat și l-au ovaționat pe Tzancă Uraganu. Elevii știau manelele cuvânt cu cuvânt | VIDEO
Sute de liceeni din Sibiu au cântat și l-au ovaționat pe Tzancă Uraganu. Elevii știau manelele cuvânt cu cuvânt | VIDEO

Sute de adolescenţi de la mai multe licee din Sibiu care au participat la „Balul balurilor” l-au ovaţionat pe invitatul special al serii, manelistul Tzancă Uraganu.  

Schimbare fără precedent în sistemul de educație din România. Unii experți văd în asta o serie de beneficii pentru elevi
Schimbare fără precedent în sistemul de educație din România. Unii experți văd în asta o serie de beneficii pentru elevi

Noul plan cadru pentru licee, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, a stârnit o furtună în rândul profesorilor.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump
„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comentat într-un interviu acordat ABC News declarația președintelui american Donald Trump, care a comparat războiul ruso-ucrainean cu o luptă între copii.