Urmărire cu focuri de armă, la Ploiești. Cum a reușit un șofer băut să scape de polițiști
La Ploiești, polițiștii au încercat cu trei focuri de armă să convingă un șofer să coboare de la volan.
Agenții au plecat în urmărire după ce un apel la 112 a semnalat că un individ, aflat sub influența băuturilor alcoolice ar conduce un autoturism în zona de vest a orașului.
Deloc intimidat de împușcături, bărbatul și-a continuat cursa. A acroșat o altă mașină, dar a gonit până ce a lovit un stâlp de iluminat.
Apoi a coborât și a luat-o la fugă. Acum este căutat de oamenii legii.
Din verificările făcute până în prezent, polițiștii au aflat că individul are 47 de ani, iar autoturismul pe care îl conducea nu avea poliță RCA valabilă.