Credea că e răcită, însă a primit un diagnostic cumplit. Tânăra mamă ar mai putea avea doar câteva luni de trăit

O tânără mamă din Marea Britanie a primit un diagnostic terminal de cancer de piele, după ce medicii i-au spus inițial că are doar o viroză luată în vacanță. Dacă tratamentul nu funcționează, ar mai avea doar câteva luni de trăit.
Katie Cooper, în vârstă de 32 de ani, din Marea Britanie, a mers preventiv la medic în urmă cu aproximativ șapte ani, pentru a-și îndepărta un mic pistrui din spatele urechii, scrie Daily Mail.
Însă, patru ani mai târziu, a observat că în același loc apăruse o umflătură. Testele au confirmat că era vorba de melanom, cea mai periculoasă formă de cancer de piele, aflată în creștere în rândul tinerilor britanici.
Deși melanomul are o rată mare de vindecare dacă este depistat la timp, boala a revenit agresiv în cazul lui Katie. Medicii i-au extirpat imediat formațiunea și au asigurat-o că este vindecată.
Coșmar a reapărut după 7 ani
Dar calvarul nu s-a oprit aici. În martie 2025, la aproape șapte ani după apariția pistruiului, Katie a început să resimtă dureri ciudate în corp. Tocmai se întorsese dintr-o vacanță, iar medicii i-au spus că este probabil vorba despre „o viroză”.
În scurt timp, însă, femeia nu mai putea să se dea jos din pat din cauza durerii intense. După cinci săptămâni în care starea ei nu s-a îmbunătățit, a fost supusă unui control amănunțit.
Analizele au arătat că melanomul recidivase și se răspândise agresiv în tot corpul, afectând oasele, coloana vertebrală, ficatul, plămânii, peretele abdominal și ovarele.
„Este înfricoșător. N-am avut nicio idee, pur și simplu credeam că sunt răcită. Ne-a luat complet prin surprindere”, a spus Katie. „Când am aflat că a ajuns și în alte organe, am știut că urmează o luptă foarte grea.”
În stadiile 3 și 4, când cancerul s-a extins la țesuturile și organele din apropiere, rata de supraviețuire scade la 66%, respectiv 27%. Katie urmează acum un tratament epuizant cu radioterapie și imunoterapie pentru a încetini evoluția bolii, considerată incurabilă.
O prietenă apropiată a declarat că medicii i-au spus că, dacă tratamentul nu funcționează, prognosticul ar putea fi de doar câteva luni. Dacă organismul răspunde la terapie, șansele ca ea să trăiască încă 10 ani ar putea ajunge la 60%.
„A acceptat că are cancer, dar când se gândește la fiica ei de trei ani, Aurora, se emoționează profund. Speră să fie prezentă la toate momentele importante din viața ei”, a spus prietena.
Katie le transmite oamenilor un mesaj: să facă întotdeauna investigații atunci când simt că ceva nu este în regulă.