Ciocnire intre un tren de calatori si un marfar. Scenariul de groaza al unui exercitiu ISU Banat

×
Codul embed a fost copiat

Un accident feroviar extrem de grav a pus in alerta zeci de echipaje de interventie in zona Garii de Est din Timisoara.

Un marfar petrolier s-a ciocnit cu un tren de calatori. Pompierii s-au grabit sa stinga flacarile, iar echipele de descarcerare si medicii au sarit sa acorde primul ajutor in timp util. Din fericire, a fost vorba despre un exercitiu pus la cale de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Banat.

Alarma s-a dat in jurul orei 11, atunci cand, potrivit scenariului, trenul de calatori a intrat in coliziune cu marfarul incarcat cu petrol. Pompierii au intrat primii in actiune, pericolul unei explozii fiind iminent.

Mai departe, medicii i-au preluat pe raniti. Bilantul prevazut de scenariu era specific unui accident feroviar dintre cele mai grave. Pentru trei dintre victime, a fost nevoie si de interventia echipelor de descarcerare. Doua persoane au decedat in urma impactului.

“Suntem la un accident cu 20 de victime, cu diverse grade de patologie, cu diverse grade de gravitate”, a declarat Mihai Grecu, medic-sef UPU Smurd Timisoara

Citește și
Cale ferata
Deraiere spectaculoasa in Australia. Un tren a sarit de pe sine

“S-au amenajat mai multe puncte de lucru, cu transportul, trierea victimelor, asistenta psihologica, transportul la o unitate spitaliceasca”, a spus Gheorghe Campeanu, sef Centru Operational Timis.

Odata ajunsi la corturile de triere, ranitilor li s-a acordat primul ajutor. De acolo au fost preluati de ambulante si dusi la camerele de urgenta ale spitalelor din Timisoara.

“Prin acest exercitiu am incercat sa verificam modeul de cooperare al institutiei noastre cu celelalte institutii publice abilitate sa actioneze in situatii de urgenta”, a declarat Sindia Vlaia, purtator cuvant ISU Banat

Toata operatiunea de salvare a durat aproximativ o ora si a presupus mobilizarea a zeci de echipaje de pompieri, politie si ambulanta, dar si mobilizarea medicilor de la camerele de garda ale spitalelor in oras.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Tren de calatori deraiat in centrul Poloniei. O persoana a murit si alte 56 au fost ranite. VIDEO
Tren de calatori deraiat in centrul Poloniei. O persoana a murit si alte 56 au fost ranite. VIDEO

Autoritatile poloneze inca n-au stabilit numarul exact al victimelor, dupa ce un tren de calatori a deraiat in centrul tarii. Premierul Donald Tusk a anuntat ca in accidentul feroviar a murit un om si alti 56 au fost raniti, sase dintre acestia gra.

Deraiere spectaculoasa in Australia. Un tren a sarit de pe sine
Deraiere spectaculoasa in Australia. Un tren a sarit de pe sine

Un tren a sarit de pe sine, iar vagoanele s-au adunat gramada unele peste altele. Ar fi fost o nenorocire de proportii, daca ar fi fost un tren de pasageri.

Un tren de pasageri s-a ciocnit cu un marfar in Cehia. Un mort si 9 raniti
Un tren de pasageri s-a ciocnit cu un marfar in Cehia. Un mort si 9 raniti

O batrana a murit si alti noua oameni au ajuns la spital in Cehia, dupa ce un tren de pasageri a lovit frontal unul de marfa care circula pe aceeasi linie.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

EURO U21 | Spania - România, ora 19, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Echipele de start
EURO U21 | Spania - România, ora 19, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Echipele de start

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.