Muzeul Național de Istorie a României: povestea clădirii spectaculoase de pe Calea Victoriei din București

Muzeul de istorie
Shutterstock

Una dintre cele mai spectaculoase clădiri de pe Calea Victorie este fostul Palat al Poștelor, în prezent Muzeul Național de Istorie a României.

De mulți ani, clădirea se află în proces de restaurare, lucrările fiind începute în 2002 și, din lipsă de fonduri, sistate câțiva ani mai târziu, pentru a fi reluate abia la finalul anului 2023.

Chiar și în aceste condiții, cel mai mare muzeu de istorie din țară, având la rândul său o istorie impresionantă, își așteaptă vizitatorii cu trei colecții permanente - Tezaurul Istoric, Lapidariumul şi Columna lui Traian, care este copia în mărime naturală a monumentului aflat la Roma. De asemenea, în holul central al muzeului sunt găzduite diferite expoziții temporare deosebit de interesante.

Îți prezentăm în acest articol câteva informații despre Muzeul Național de Istorie a României, ca să descoperi farmecul aparte al acestui palat și să-i treci și tu pragul.

Muzeul Național de Istorie a României: construirea clădirii

Piatra de temelie a Palatului Poștelor a fost pusă de regele Carol I al României pe 20 octombrie 1894, iar clădirea a fost inaugurată în toamna anului 1901. Arhitectul Alexandru Săvulescu, cel care a creat planurile pentru această impunătoare clădire, s-a inspirat din proiectul Palatului Poștelor Federale din Geneva.

Citește și
tulcea
Tulcea – locul de vacanță care le are pe toate: oraș, deltă, litoral

În anul 1969, Consiliul de Miniştri a decis renovarea și reamenajarea clădirii, pentru a găzdui Muzeul de Istorie a României. Astfel, Poșta Română a avut sediul aici numai până în anul 1970, pentru că doi ani mai târziu, pe 8 mai 1972, a fost inaugurat și deschis pentru public noul muzeu.

În acel moment, expozițiile permanente ocupau nu mai puțin de 50 de săli, organizate cronologic, plus Lapidariumul și Copia Columnei lui Traian, amenajate în curtea interioară a muzeului, iar la subsol a fost conceput un spațiu special pentru expoziția „Tezaurul Istoric”. Această valoroasă colecție este păstrată de fapt în fostul seif al Palatului Poștelor, o cameră de aproximativ 1.000 de metri pătrați, situată în subteran, în condiții de maximă siguranță, după cum scrie Ziarul Financiar.

Structura de rezistență a clădirii a fost grav afectată de marile cutremure din anii 1940 și 1977, iar lucrările de consolidare și renovare au început abia în anul 2002, când autoritățile au obținut fondurile necesare. Din păcate, numai jumătate din lucrările programate au fost finalizate până în anul 2005, când au fost sistate din lipsa banilor.

Proiectul de consolidare și restaurare a fost reluat abia în noiembrie 2023, când statul a mai alocat 100 de milioane de euro în acest scop, astfel încât clădirea este încă în plin proces de renovare, iar multe dintre prețioasele sale exponate sunt păstrate în depozite. Din acest motiv, în prezent vizitatorii au acces numai la cele trei expoziții permanente și la cele temporare, de la parterul clădirii și de la subsol.

Muzeul de istorie

Stilul arhitectural

Palatul Poștelor a fost construit în stil neoclasic, de inspirație germană, cu o fațadă monumentală cu trepte și cu un portic larg, susținut de 10 coloane dorice. Părțile laterale ale clădirii se termină cu impunătoare cupole, iar pe fațada principală sunt două sculpturi realizate de Ștefan Ionescu-Valbudea, reprezentându-l pe zeul Mercur, şi o alegorie reprezentând Mecanica (simbol al progresului ştiinţei).

Inițial, deasupra intrării erau amplasate zece statui alegorice, dintre care două create de faimosul sculptor Carol Storck - Drumul de Fier și Electricitatea. Din păcate, unele dintre acestea au căzut la cutremurul din anul 1940, iar altele au fost date jos, pentru a nu se prăbuși.

Exponatele din Muzeul Național de Istorie a României

Muzeul Național de Istorie a României este cel mai mare muzeu de profil din țară. În prezent, colecțiile sale cuprind în total 690.099 de obiecte, din diferite secții: arheologie - 79.280 de obiecte, istorie - 191.114 de obiecte, numismatică - 338.711 de piese, cărţi vechi - 755 de volume, filatelie - 80.239 de timbre.

Tezaurul Istoric include peste 3.000 de piese, unele preistorice, cu o valoare totală estimată la peste jumătate de miliard de euro. Obiectele, realizate din metal și pietre prețioase, aparțin diferitelor culturi care au existat pe teritoriul României, dar și unor personalități istorice.

Astfel, vizitatorii pot ira aici celebrul Tezaur de la Pietroasele, cunoscut și sub denumirea de „Cloşca cu puii de aur“, care a fost descoperit în anul 1837. De mare interes sunt și brățările dacice din aur masiv, găsite la Sarmizegetusa, și bijuteriile care au aparținut familiei regale a României, printre care se numără și coroanele purtate de regina Elisabeta (1881) și de regina Maria (1922).

Muzeul de istorie

În anul 2018, Colecția Filatelică a României a fost transferată în patrimoniul Muzeului Național de Istorie, care a devenit astfel cea mai mare colecție de specialitate din sud-estul Europei.

Muzeul Național de Istorie a României organizează și expoziții temporare, pe diferite teme istorice, dar și ateliere pentru copii, conferințe și programe educaționale și de cercetare.

Număr de turiști anual

În prezent, Muzeul Național de Istorie a României este vizitat anual de aproximativ 70.000 de persoane, dintre care 20.000 vin aici în Noaptea Muzeelor, când intrarea este gratuită, iar muzeul se bucură de o amplă mediatizare. Acest eveniment se dovedește a fi un real succes în fiecare an. Totuși, biletul de intrare nu este deloc scump - doar 20 de lei pentru adulți, 10 lei pentru pensionari și 5 lei pentru elevi și studenți.

Pentru grupuri organizate, de cel mult 25 de persoane, trebuie plătită o taxă de ghidaj de 100 lei/grup pentru limba română sau de 150 lei/grup pentru ghidaj în limba engleză sau în ză.

Muzeul poate fi vizitat de miercuri până duminică, între orele 09.00 – 17.00. Programările pentru rezervarea unui ghid trebuie făcute cu cel puțin 48 de ore înainte de vizită.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Tulcea – locul de vacanță care le are pe toate: oraș, deltă, litoral
Tulcea – locul de vacanță care le are pe toate: oraș, deltă, litoral

Atunci când visezi la o vacanță de vară care să îmbine natura sălbatică cu farmecul urban și cu liniștea unei plaje ascunse, Tulcea e răspunsul.

Atracții turistice în Malta. Curiozități și locuri de vizitat dacă ajungi pe mica insula din Mediterană
Atracții turistice în Malta. Curiozități și locuri de vizitat dacă ajungi pe mica insula din Mediterană

Dacă plănuiești o escapadă în Malta, această bijuterie din Marea Mediterană te va surprinde cu peisaje spectaculoase, situri istorice și plaje de vis. Malta oferă o mulțime de atracții turistice care merită descoperite.

Balconul unei bijuterii arhitecturale din Oradea a devenit scenă pentru Filarmonică
Balconul unei bijuterii arhitecturale din Oradea a devenit scenă pentru Filarmonică

Balconul uneia dintre cele mai frumoase clădiri în stil art-nouveau din Oradea a fost transformat în scenă de orchestra Filarmonicii din oraș.

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.