Preliminarii EURO 2024 marcate de incidente violente. 60 de persoane au fost rănite la meciul Bulgaria-Ungaria

Preliminarii EURO 2024 marcate de incidente violente. 60 de persoane au fost rănite la meciul Bulgaria-Ungaria
AFP

Aproximativ 60 de poliţişti şi eri au fost răniţi, joi seara, la Sofia.

Incidentele violente s-au produs cu ocazia meciului dintre selecţionatele de fotbal ale Bulgariei şi Ungariei (2-2), disputat cu porţile închise, în preliminariile EURO 2024, au anunţat autorităţile bulgare, citate de AFP.

De partea protestatarilor, "24 de răniţi au fost examinaţi de personalul medical, dintre care şapte spitalizaţi pentru traumatisme craniene, între care fracturi şi iritaţii legate de spray-urile cu piper", a indicat Katia Sungarska, purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă din capitala Bulgariei.

În rândul poliţiei s-au înregistrat 33 de răniţi, printre care "unii grav răniţi", conform responsabilului ajdunct Stefan Ivanov.

Totodată, 33 de eri "ultras" au fost arestaţi.

Citește și
biserica ortodoxa rusa de la sofia
Rusia amenință fățiș Bulgaria, după ce guvernul bulgar l-a expulzat pe șeful Bisericii Ortodoxe Ruse de la Sofia

Plasat sub condiţii de maximă securitate, meciul s-a încheiat la egalitate, 2-2, permiţând Ungariei să obţină calificarea la turneul final al EURO 2024.

eri veniţi din toată Bulgaria au făcut deplasarea pentru a cere demisia preşedintelui Federaţiei, Borislav Mihailov, aflat la comanda forului bulgar de specialitate de 18 ani.

Petarde, fumigene, sticle de bere şi chiar pietre sau semne de circulaţie au fost aruncate de protestatari, care au incendiat şi o maşină de poliţie, în cursul unor incidente considerate rare în această ţară din Balcani.

Din cauza tensiunilor anticipate, meciul, programat iniţial la Plovdiv, a fost transferat în ultimul moment în capitala Sofia, desfăşurându-se fără public.

Nemulţumirea fanilor a continuat să se accentueze din cauza rezultatelor slabe ale echipei naţionale, care nu s-a calificat la nicio competiţie importantă şi a asistat la un val de schimbări de selecţioneri în ultimele două decenii. Ultimul turneu final disputat de Bulgaria datează de la EURO 2004 din Portugalia.

Controversatul preşedinte al Federaţiei bulgare de fotbal (BFU), Borislav Mihailov (60 ani), a demisionat în 2019 înainte de a reveni asupra deciziei.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Haos la Sofia, în timpul meciului Bulgaria - Ungaria. Fanii s-au bătut cu forțele de ordine și au incendiat mașini | VIDEO
Haos la Sofia, în timpul meciului Bulgaria - Ungaria. Fanii s-au bătut cu forțele de ordine și au incendiat mașini | VIDEO

Bulgaria și Ungaria au remizat, joi, pe stadionul "Vasil Levski" din Sofia, scor 2-2, într-un meci disputat în Grupa G a preliminariilor EURO 2024.

Rusia amenință fățiș Bulgaria, după ce guvernul bulgar l-a expulzat pe șeful Bisericii Ortodoxe Ruse de la Sofia
Rusia amenință fățiș Bulgaria, după ce guvernul bulgar l-a expulzat pe șeful Bisericii Ortodoxe Ruse de la Sofia

Rusia amenință Bulgaria că următorul său act provocator la adresa sa, sub ”directivele euroatlantice”, va avea inevitabil consecințe dezagreabile. Amenințarea vine după ce Bulgaria l-a expulzat pe șeful Bisericii Ortodoxe Ruse de la Sofia.

 

Protest în Bulgaria. Credincioșii au ieșit în stradă după ce o biserică rusă a fost închisă
Protest în Bulgaria. Credincioșii au ieșit în stradă după ce o biserică rusă a fost închisă

Creştinii ortodocşi din capitala Bulgariei, Sofia, au protestat duminică împotriva închiderii unei biserici ortodoxe ruseşti, după ce preotul-şef al acesteia şi doi clerici (de naţionalitate belarusă) au fost expulzaţi din ţară, scrie Agerpres.

Recomandări
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că propunerea privind introducerea unei taxe pe tranzacţiile bancare nu a venit din partea formaţiuni. Între timp, surse PSD au declarat că propunerea aparține consilierului Radu Burnete și UDMR.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.

Ion Iliescu a fost internat la terapie intensivă în Spitalul SRI din București
Ion Iliescu a fost internat la terapie intensivă în Spitalul SRI din București

Ion Iliescu a fost internat luni după-amiază în Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, din București.