Cosmin Olăroiu a devenit, oficial, selecționer. Echipa națională pe care o va conduce pentru următorii doi ani

olaroiu arabia saudita
X.com

Tehnicianul Cosmin Olăroiu este noul selecţioner al naţionalei Emiratelor Arabe Unite, a anunţat, sâmbătă, pe X, forul din Dubai.

În vârstă de 55 de ani, Olăroiu a semnat un contract pe doi ani şi îl înlocuieşte în funcţie pe portughezul Paulo Bento.

Olaroiu a petrecut ultimele trei sezoane şi jumătate cu clubul Sharjah din Emiratele Arabe Unite, iar săptămâna trecută a condus echipa în finala AFC Champions League Two.

El şi-a petrecut ultimii ani în regiunea Golfului, antrenând Al Hilal în Arabia Saudită, Al-Sadd din Qatar şi Al Ain din Emiratele Arabe Unite, înainte de a se muta în China, unde a câştigat titlul Super League Chineză cu Jiangsu Suning în 2020.

Primul meci al lui Olaroiu la conducerea Emiratelor Arabe Unite va fi în preliminariile pentru Cupa Mondială, acasă cu Uzbekistan, pe 5 iunie, potrivit News.ro.

Citește și
Ceasul lui Cosmin Olăroiu, furat în Italia, a fost recuperat de poliție în Dubai. Obiectul fusese vândut de mai multe ori
Ceasul lui Cosmin Olăroiu, furat în Italia, a fost recuperat de polițiști în Dubai. Trei persoane au fost arestate
Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Imagini incredibile surprinse în Emiratele Arabe Unite.
Imagini incredibile surprinse în Emiratele Arabe Unite. "Șeicul" Cosmin Olăroiu a ieșit cu leul la primbare | FOTO

Bogat și celebru, Cosmin Olăroiu, 53 de ani, își permite orice în Emiratele Arabe Unite. Mărturie stau ultimele imagini postate de antrenor pe rețelele de socializare.

Ceasul lui Cosmin Olăroiu, furat în Italia, a fost recuperat de polițiști în Dubai. Trei persoane au fost arestate
Ceasul lui Cosmin Olăroiu, furat în Italia, a fost recuperat de polițiști în Dubai. Trei persoane au fost arestate

Cosmin Olăroiu a primit o veste bună. Ceasul care i-a fost furat la Milano, Italia, a fost recuperat în Emiratele Arabe Unite, de poliţia din Dubai, potrivit News.ro.

Cosmin Olăroiu a fost jefuit în plină stradă, la Milano. Hoții au folosit metoda
Cosmin Olăroiu a fost jefuit în plină stradă, la Milano. Hoții au folosit metoda "îmbrățișarea"

Antrenorul român se plimba pe via della Spiga, alături de soţia sa, moment în care un bărbat a venit şi l-a îmbrăţişat. Acesta a reușit să-i fure lui Cosmin Olăroiu ceasul de lux de la mână.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO
Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO

Numeroase nume mari ale handbalului european şi românesc se vor afla pe teren duminică, la ora 16.00, când va avea loc Gala Neagu, un eveniment de anvergură, organizat pe durata întregii zile.