Sfantul Andrei - Noaptea in care fetele afla cine le este ursitul

Superstitii de Sfantul Andrei

Duminică, 30 noiembrie, credincioșii îl sărbătoresc pe SFÂNTUL ANDREI, ocrotitorul românilor. Ziua de 30 noiembrie este potrivită pentru ritualuri de vindecare a bolilor, dezlegare a farmecelor, blestemelor și atragerea norocului în căsnicie.

În noaptea Sfântului Andrei fetele nemăritate puteau să-și afle ursitul. Ele se adunau la o casă și încercau să-și afle ursitul. Cum se însera bine, fetele de altădată fie practicau metodele știute de la mame, mătuși, fie se concentrau asupra uneia, ca să li se contureze chipul ursitului.

Se spune ca un fir de busuioc aşezat sub pernă face ca în vis să apară imaginea ursitului. Alte fete noaptea mergeau spre gard cu ochii închiși și trebuiau să numere nouă pari și să-l lege cu ață. A doua zi se uitau și dacă era neted parul, apoi și ursitul urma să le fie tânăr, dacă era cioturos, mirele urma să fie bătrân.

Sărbătoarea Sfântului Andrei este prevestitoarea ursitului pentru fetele tinere nemăritate. Se spune că:

– Un fir de busuioc aşezat sub pernă face că în vis să apară imaginea ursitului.

Citește și
factura
Ce români vor mai primi ajutor de la stat pentru factura la curent, după 1 iulie. Suma pe care o vor încasa

– În alte părţi se foloseşte metoda „făcutului cu ulcica”: singura în fata sobei, fata întoarce un vas nou de lut pe fundul căruia lasă să ardă 3 cărbuni. Rostind o incantaţie ea roteşte uşor vasul şi atrage atenţia celui iubit.

– Un alt obicei pentru a ghici viitorul consta în a privi un pahar cu apa neîncepută în care aruncă o verighetă sfinţită de preot în mijlocul căruia apare chipul ursitului.

– Tot pentru aflarea viitorului o fată dezbrăcată se aşează între două oglinzi cu o lumânare în fiecare mână şi priveşte intens în oglinda din faţă. Se spune că în oglinda din spate i se reflecta scene din viitor şi imaginea viitorului soţ.

– Ca să-ţi visezi ursitul trebuie să-ţi pui sub pernă 41 de boabe de grâu. Dacă visezi pe cineva că-ţi ia grâul, atunci sigur te vei mărita.Ţ ine minte figura căci acela e bărbatul ursit.

– Noaptea înainte de culcare se pune sub pernă un pieptene şi o oglindă, se spune că ai să-ţi vezi ursitul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Ce români vor mai primi ajutor de la stat pentru factura la curent, după 1 iulie. Suma pe care o vor încasa
Ce români vor mai primi ajutor de la stat pentru factura la curent, după 1 iulie. Suma pe care o vor încasa

Persoanele singure cu venit lunar net maxim de 2.574 lei, familiile cu venit net de până în 1.784 lei/membru și alte categorii vor primi un ajutor de la stat de, cel mai probabil, 71 lei pentru plata facturii la energie, după 1 iulie.

Ministrul Muncii: Sporul de antenă ar trebui să fie într-o sumă fixă, să nu se raporteze la valoarea salariului brut
Ministrul Muncii: Sporul de antenă ar trebui să fie într-o sumă fixă, să nu se raporteze la valoarea salariului brut

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a afirmat că sporul de antenă ar trebui să fie o sumă fixă şi nu procentual, cum este în prezent, şi să se nu raporteze la valoarea salariului brut, ci la condiţiile în care o persoană îşi desfăşoară activitatea.

Copii anchetați penal în Brașov pentru ”figuri cu caracter obscen ale dansului american decadent rock & roll” | FOTO
Copii anchetați penal în Brașov pentru ”figuri cu caracter obscen ale dansului american decadent rock & roll” | FOTO

Mai mulți elevi au fost anchetați penal pentru că au dansat rock and roll la o petrecere a școlii, potrivit unui referat din 1958 al Miliției din Brașov. Copiii ar fi efectuat astfel ”figuri cu caracter obscen” ale ”dansului decadent american”.

 

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO
Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord, care se îndrepta spre Marea Britanie, s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei.

Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear
Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear

Iranul ameninţă că va ataca baze militare americane în Orientul Mijlociu în cazul unui conflict cu Statele Unite, al căror preşedinte Donald Trump declară că se simte ”mai puţin încrezător” în ajungerea la un acord cu Teheranul.