Reacția ministrului Muncii, după ce o angajată de la un centru din Ialomița care ținea copii legați a spus că e verișoara ei

simona bucura oprescu
Agerpres

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a negat că este verișoară cu angajata centrului social din Ialomița unde s-au descoperit copii legați și care a spus în timpul unui control că este ruda demnitarului.

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, a reacţionat dur, marţi, pe pagina sa de Facebook, după ce numele său a fost vehiculat în cazul controlului de la un centru pentru copii cu handicap, din Ialomiţa, unde au fost găsiţi copii legaţi. „Nu permit nimănui să se folosească de numele meu! Doamna în cauză nu este verişoara mea!”, a afirmat Bucura-Oprescu.

Potrivit inspectorului Monica Dumitrescu, de la Consiliul de Monitorizare, în timpul controlului făcut la centrul respectiv reprezentanţi ai acestuia au vorbit despre „influenţa” pe care o au la persoane din Poliţie, Guvern şi Parlament, iar o inspectoare de specialitate ar fi vehiculat numele Simonei Bucura-Oprescu şi ar fi afirmat că este verişoara acesteia.

„Mi-au motivat că fac acest lucru (n. red. - legarea) pentru binele lor, pentru că ei se lovesc, îşi bagă mânuţele în guriţă, îşi provoacă vărsături sau se muşcă de degete. Mi-au fost enumerate o serie de nume şi de funcţii pe care se presupune ori că trebuie să fi auzit de acele personaje, ori să îmi dea de înţeles că au influenţă şi să mă potolesc sau să am grijă cum efectuez monitorizarea, că, aveţi grijă, şi noi cunoaştem de acolo de unde veniţi, de la Bucureşti. Mi-au vehiculat o serie de nume şi de funcţii, inclusiv din Poliţie, din Parlament şi grade de rudenie îmi enumera printre aceste funcţii, inclusiv numele ministrului Muncii. Doamna inspector de specialitate care avea şi atribuţii de asistent social mi-a şi arătat poze cu dumneai (n. red. cu Simona Bucura-Oprescu) şi mi-a spus, la un moment dat s-a adresat cu apelativul verişoara, cu un grad de rudenie, am înţeles că şi dumneaei lucrase într-o structură”, a declarat Monica Dumitrescu, inspector al Consiliului de Monitorizare.

”Doamna în cauză nu este verișoara mea”

În replică, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a afirmat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că doamna în cazuă nu este verişoara sa şi că nu permite nimănui să se folosească de numele său.

Citește și
Simona Bucura-Oprescu, debordant de sinceră: probabilitatea să crească speranța de viață în România este „aproape zero”
Bucura-Oprescu a evitat să spună dacă pensiile vor creşte de la 1 ianuarie: Trebuie să ţinem cont de viziunea coaliţiei

”Nu permit nimănui să se folosească de numele meu!! Înţeleg că, în timpul unui control al inspectorilor Consiliului de Monitorizare, o angajată de la Căsuţa de tip Familial „Alexandra” din Slobozia a afirmat că ar fi verişoara mea, probabil încercând să impresioneze inspectorii. Doamna în cauză nu este verişoara mea!”, a afirmat tranşant Oprescu pe reţeaua de socializare.

Ministrul Muncii a adăugat că niciodată nu a cerut şi nu va cere altceva inspectorilor decât să respecte legea.

„Mai mult, vreau să fie clar! Niciodată nu am cerut şi nu voi cere inspectorilor sau oricăror angajaţi ai instituţiilor cu atribuţii de monitorizare şi control să facă altceva decât să respecte legea! Repet! Nu permit nimănui să se folosească de numele meu!!!”, a afirmat Buura-Oprescu.

Potrivit demnitarului, Consiliul de Monitorizare este o autoritate autonomă sub control parlamentar, iar conducerea este numită de Senatul României, şi nu de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a anunţat, luni, că face un control la Căsuţa de tip familial ”Alexandra”, aparţinând DGASPC Ialomiţa, unde a fost găsită o adolescentă de 16 ani legată, deşi nu are recomandare în acest sens. Angajaţii centrului au afirmat că fata se automutilează şi de aceea au recurs la această metodă.

Anchetă internă dictată de DGASPC

”În data de 31.03.2025, urmarea a informării Consiliului de Monitorizare, inspectorii sociali din cadrul AJPIS Ialomiţa împreună cu o echipă de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) au demarat o misiune de control la sediul serviciului social Căsuţa de tip familial ”Alexandra”, aparţinând furnizorului de servicii sociale DGASPC Ialomiţa”, anunţă, luni, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, centrul deţine licenţă de funcţionare valabilă până în anul 2028, având o capacitate de 16 locuri.

Toate locurile sunt ocupate cu beneficiari cu vârste cuprinse între 6-19 ani, încadraţi în grad de handicap grav neuropsihic.

”Una dintre beneficiare, de 16 ani, era contenţionată fizic, neavând nicio recomandare medicală în acest sens. Personalul centrului a declarat inspectorilor sociali că a recurs la această metodă din cauză faptului că adolescenta se automutilează. Controlul efectuat de inspectorii sociali este încă în desfăşurare, urmând ca la finalizarea lui să fie dispuse măsuri în consecinţă, iar dacă situaţia o impune, vor fi sesizate organele de cercetare penală pentru rele tratamente aplicate minorilor”, a mai transmis ANPIS.

Instituţia precizează că specialiştii săi colaborează cu cei ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie pentru asigurarea unor condiţii sigure şi adecvate în serviciile de tip rezidenţial şi pentru a lua măsurile necesare împotriva oricăror situaţii în care drepturile beneficiarilor nu sunt respectate.

Potrivit ultimelor informaţii, DGASPC va face o anchetă internă.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Protest la Târgu Mureș după scandalul centrelor de copii: Angajații Protecției Copilului cer soluții pentru lipsa de personal
Protest la Târgu Mureș după scandalul centrelor de copii: Angajații Protecției Copilului cer soluții pentru lipsa de personal

După scandalul izbucnit la centrele pentru copii cu handicap sever din Mureș, urmat de anchetă procurorilor DIICOT, astăzi peste 3 sute de angajați ai Direcției pentru Protecția Copilului din județ au ieșit în stradă, să protesteze.

Bucura-Oprescu a evitat să spună dacă pensiile vor creşte de la 1 ianuarie: Trebuie să ţinem cont de viziunea coaliţiei
Bucura-Oprescu a evitat să spună dacă pensiile vor creşte de la 1 ianuarie: Trebuie să ţinem cont de viziunea coaliţiei

Ministrul propus pentru ministerul Muncii, Simona Bucura Oprescu, care a deţinut acelaşi portofoliu şi în guvernul trecut, a evitat să spună dacă pensiile vor creşte sau nu de la 1 ianuarie.

Anunț oficial al Ministerului Muncii. Cine sunt românii care ar putea scăpa de unul dintre cele mai mari impozite
Anunț oficial al Ministerului Muncii. Cine sunt românii care ar putea scăpa de unul dintre cele mai mari impozite

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), Simona Bucura Oprescu, a declarat vineri, la Constanţa, că la nivelul ministerului se face o analiză.

 

Un băiat dintr-un centru pentru copii cu handicap din Buzău a ajuns la spital cu arsuri după ce s-ar fi jucat cu o brichetă
Un băiat dintr-un centru pentru copii cu handicap din Buzău a ajuns la spital cu arsuri după ce s-ar fi jucat cu o brichetă

Incident grav petrecut într-un centru de plasament pentru copii cu handicap din Buzău.  

Minoră cu handicap, violată de un instructor. Ca pedeapsă, a fost mutat la alt centru
Minoră cu handicap, violată de un instructor. Ca pedeapsă, a fost mutat la alt centru

Un angajat al unui centru de servicii pentru copii cu handicap din Râmnicu-Sărat este cercetat de poliţişti pentru că ar fi violat o faţă de 17 ani, internată cu probleme psihice.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor impuse de Trump
The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor impuse de Trump

Industria siderurgică europeană este amenințată de tarifele de 50% impuse de Donald Trump, costurile ridicate la energie și surplusul de oțel ieftin din China, avertizează unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Germania.

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.