21 de școli și grădinițe din țară sunt în categoria de risc maxim la cutremure. Ce se întâmplă cu elevii

×
Codul embed a fost copiat

În acest moment, 21 de clădiri - școli și grădinițe - sunt încadrate în categoria de risc seismic unu, potrivit Guvernului. Dintre acestea, în 15 sunt săli de clasă și laboratoare, iar în restul de șase - cămine ori săli de sport, arată date oficiale.  

Pentru că riscul este foarte mare, autoritățile promit că le vor introduce cu prioritate într-un proces de consolidare și reabilitare, printr-un program finanțat cu bani de la stat, fonduri europene și de Banca Mondială. Dar până atunci, elevii ar trebui mutați.

Peclasa I de risc seismic, se află, de pildă, Colegiului Național Pedagogic Vasile Lupu din Iași.

În județul Bacău, pe listă apar Școala Gimnazială Filipeni și Grădinița din Ferăstrău, Oituz. Iar aproape de București, în Voluntari, Școala Gimnazială nr. 3 apare și ea pe listă. Alte unități se găsesc în județe ca Olt, Suceava Neamț și Vrancea.

Laura Culiță: ”Unitățile de învățământ care sunt cu risc seismic unu trebuie să fie reabilitate, iar asta înseamnă mutarea copiilor în spații sigure. În primă fază, vor fi alocați bani din fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului, dar autoritățile vor să completeze sumele necesare din bani europeni, dar și cu ajutor de la Banca Mondială. 60 de școli au deja proiecte derulate cu Banca Mondială, printr-un program de 100 de milioane de euro, care presupune reabilitarea, consolidarea unităților de învățământ din zonele cu cel mai mare risc seismic”.

Citește și
amenintari bloc
Bani europeni și din bugetul de stat pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic din Capitală. Ce vor face autoritățile

Inițial, 118 unități de învățământ se aflau pe lista clădirilor cu risc seismic

Până miercuri, conducerea școlilor cu săli și laboratoare încadrate în clasa I de risc seismic trebuie să vină cu soluții pentru relocarea elevilor.

Nicolae Ciucă, prim-ministru: ”Obiectivele prioritare, în acest moment, sunt elementele de infrastructură din Ministerul Educaţiei, respectiv şcolile şi celelalte clădiri în care se desfăşoară procesul de învăţământ, precum şi spitalele şi clădirile publice unde îşi desfăşoară activitatea un număr mare de persoane”.

Lista a fost făcută pe baza informațiilor furnizate de conducerile școlilor, în toamna trecută. Așadar, nu cuprinde și unități de învățământ afectate eventual de cutremurele din Oltenia.

Cseke Attila, ministrul Lucrărilor Publice: ”Să vedem la nivelul autorităţilor locale, fie că vorbim de municipiul Târgu Jiu, fie că vorbim de alte UAT-uri, ce clădiri sunt afectate şi care ar fi măsurile, respectiv sprijinul în resurse financiare necesare pentru ca situaţia acestor clădiri afectate să fie rezolvată”.

Inițial, Guvernul anunțase că sunt 118 unități de învățământ cu cel mai mare grad de risc seismic. Din fericire, între timp multe au intrat în procese de reabilitare și consolidare.

 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Situația școlilor și grădinițelor din București în pericol de prăbușire la cutremur. Câte au fost reconsolidate ori dărâmate
Situația școlilor și grădinițelor din București în pericol de prăbușire la cutremur. Câte au fost reconsolidate ori dărâmate

La un cutremur major, două mii de clădiri din București s-ar putea prăbuși, estimează specialiștii. Iar printre ele se află școli şi grădiniție.

Bani europeni și din bugetul de stat pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic din Capitală. Ce vor face autoritățile
Bani europeni și din bugetul de stat pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic din Capitală. Ce vor face autoritățile

Cu bani europeni, dar şi de la bugetul nostru, autorităţile vor să facă ceea ce nu au reuşit în ultimii 30 de ani şi anume să consolideze blocuri, şcoli, spitale şi instituţii cu risc seismic.

Sumele enorme pe care proprietarii caselor cu risc seismic trebuie să le plătească pentru lucrările de punere în siguranță
Sumele enorme pe care proprietarii caselor cu risc seismic trebuie să le plătească pentru lucrările de punere în siguranță

”Indiferența cutremurătoare”, PARTEA 3. Există o salbă de instituții, plătite cu bani grei, care ar trebui să se ocupe de consolidări. În dulcele stil românesc, angajații plimbă hârtii și încurcă viețile oamenilor care locuiesc în clădirile cu probleme.

Două sute de clădiri din București, cu risc seismic mare, vor fi expertizate. Una i-a aparținut lui Nicolae Petraşcu
Două sute de clădiri din București, cu risc seismic mare, vor fi expertizate. Una i-a aparținut lui Nicolae Petraşcu

Două sute de clădiri din Bucureșți, vulnerabile în cazul unui cutremur, vor fi expertizate pentru a putea începe consolidarea lor. Asta după ce Primăria Capitalei a semnat un acord cadru care dă undă verde procesului.

Primăria Capitalei nu are o cartografiere clară a clădirilor cu risc seismic
Primăria Capitalei nu are o cartografiere clară a clădirilor cu risc seismic

Doar zece la sută dintre clădirile cu risc seismic din Capitală au în acest moment o expertiză tehnică.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.