Ce s-a întâmplat cu o româncă la 15 ani după un transplant de ficat în Italia. Lavinia s-a născut cu o boală genetică
Intervenție rară a medicilor din Cluj. O tânără de 35 de ani, mamă a doi copii, a primit pentru a doua oară un ficat și o nouă șansă la viață.
În urmă cu 15 ani, pacienta a plecat în Italia, unde a efectuat prima operație. Însă, între timp, după cele două nașteri, a întrerupt tratamentul, și a ajuns în stare critică.
Lavinia s-a născut cu o boală genetică pe care a ținut-o sub control până la 20 de ani. Atunci, doctorii i-au spus că doar un transplant de ficat o poate salva.
Pentru că la acea vreme în România listele de așteptare erau prea lungi, a plecat la o prietenă din Italia și a căutat ajutor în spitalele din Peninsulă.
Acolo a primit un ficat și, după șase ani, a rămas însărcinată. Atunci au urmat deciziile dificile. A preferat să păstreze copilul, dar a întrerupt tratamentul imunosupresor, pentru că acesta ar fi dăunat fătului.
Nicolae Gligor, soțul pacientei: „Ceea ce nu i-a făcut deloc bine sănătății sale, de aici a început ca ficatul actual să se îndrepte spre ciroza care a fost acum în ultima fază. În ultimii 3-4 ani, s-a agravat din ce în ce mai mult. A fost o perioadă de mari suferInțe pentru ea, cu multe săptămâni de spitalizare."
După prima sarcină, a reluat tratamentul dar perioada de întreupere a afectat-o. Apoi a rămas însărcinată din nou. Însă starea ei de sănătate s-a agravat.
În urmă cu două luni, medicii au decis că femeia are nevoie urgentă de un nou transplant. Zilele trecute, familia a primit vestea că există un donator, un pacient din București aflat în moarte cerebrală.
Horia Ștefănescu, medic primar hepatolog: „Cazul a fost special prin faptul că are o boală genetică, boala Wilson, care vine cu apariția acestei cirozei hepatice și prin faptul că a mai fost odată transplantată, acum fiind vorba despre acest rejet cronic, ea de fapt a ajuns din nou la stadiul de ciroză hepatică. Probabil că așteptând-o doi copii acasă, motivația ei va fi interioară mult mai mare și probabil că o să o putem externa mai repede."
Operația a durat zece ore
Intervenția de retransplantare s-a realizat la Institutul regional de Gastroenterologie-Hepatologie din Cluj și a durat 10 ore. Zece medici, dintre care 6 chirurgi au intrat în sală iar operația a fost un succes.
Nadim Hajjar, medic chirurg hepatolog: „Nu poți să faci nicio greșeală, pentru că trebuie să ai grijă de toate legăturile vasculare care s-au făcut, de legăturile biliare, de aceea dificultatea cazului de retransplantare este un pic mai mare."
Operația a decurs bine iar acum Lavinia așteaptă să se întoarcă acasă. În acest moment, în România, peste 500 de oameni se află pe listele de aștepare pentru un transplant hepatic.