Dăncilă, la Sâmbra Oilor, în Satu Mare: ”Plec încărcată pozitiv, mult mai încărcată”

viorica dancila
presasm.ro

Premierul Viorica Dăncilă a declarat duminică, la Huta Certeze, că pleacă "încărcată pozitiv" după participarea la sărbătoarea Sâmbra Oilor.

"Plec încărcată pozitiv, mult mai încărcată, pentru că am văzut că marea majoritate a oamenilor gândesc la fel ca noi. Marea majoritate a oamenilor iubesc aceste meleaguri, marea majoritatea a oamenilor iubesc România şi pentru aceşti oameni nu avem voie să fim obosiţi sau să nu punem în practică programul de guvernare. Avem atâţia oameni care ne susţin şi devenim mult mai puternici", a spus Viorica Dăncilă, conform Agerpres.

Ea i-a felicitat pe oşeni pentru că îşi păstrează tradiţiile.

"Vreau să vă felicit pentru că duceţi mai departe tradiţia, obiceiurile, cântecele şi portul nostru popular. Sunteţi un exemplu pentru mulţi şi sper ca cei care nu au învăţat nimic şi cei care se comportă într-un mod neadecvat la o sărbătoare atât de frumoasă să înveţe de la dumneavoastră ce este respectul şi ce înseamnă un bun român", a mai spus Dăncilă.

Primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, a subliniat la deschiderea oficială că această manifestare nu este o simplă sărbătoare.

Citește și
protestatari Galati
Protestatarii din Galați au aruncat mărunțis manifestanților PSD, după miting

"Sâmbra Oilor nu este doar o sărbătoare câmpenească sau un festival folcloric, este legământul pe care îl facem noi, toţi oşenii, an de an pe aceste meleaguri ca tot ce am construit cu trudă multă, cu muncă multă, cu multă dăruire să nu dăm uitării. De aceea şi acest festival este o dovadă, ca multe altele, că aici, în Ţara Oaşului, tradiţiile nu doar sunt păstrate, ci sunt promovate peste tot în lumea aceasta, de aceea oşenii sunt apreciaţi peste tot în lume, oriunde merg, prin hărnicia lor", a afirmat Aurelia Fedorca.

Alături de premierul Viorica Dăncilă la sărbătoare au participat ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, cel al apărării, Gabriel Leş, al sănătăţii, Sorina Pintea, dar şi fostul preşedinte Traian Băsescu, Corina Creţu, Daniel Constantin, Vasile Blaga, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Sâmbra Oilor este cel mai important eveniment folcloric al judeţului Satu Mare, fiind la origine un obicei păstoresc legat de ieşirea oilor la păşunat. Sâmbra înseamnă stabilirea cantităţii de lapte şi brânză ce îi revine fiecărui proprietar după trimiterea oilor în turmă pe perioada verii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Un bărbat s-a pus în genunchi în fața Vioricăi Dăncilă în Satu Mare și i-a făcut o declarație. VIDEO
Un bărbat s-a pus în genunchi în fața Vioricăi Dăncilă în Satu Mare și i-a făcut o declarație. VIDEO

Un bătrân de 70 de ani, simpatizant PSD, i-a făcut o declarație de dragoste Vioricăi Dăncilă. S-a întâmplat sâmbătă la vizita premierului în Satu Mare.

Protestatarii din Galați au aruncat mărunțis manifestanților PSD, după miting
Protestatarii din Galați au aruncat mărunțis manifestanților PSD, după miting

La mitingul din Galați în care social-democrați și-au prezentat candidații pentru alegerile europarlamentare au venit câteva mii de simpatizanți, dar și de protestatari, care au huiduit și au aruncat cu hârtie igienică către susținătorii partidului.

Recomandări
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni

Israel este de 75 de ori mai mic decât Iranul ca suprafață și are o populație de 10 ori mai puțin numeroasă, dar la nivel militar cele două state dispun, oficial, de forțe aproape similare. Realitatea arată însă că Israel este superior Iranului.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Sorin Grindeanu a anunțat vineri, printr-o postare pe Facebook, că le-a cerut parlamentarilor să renunțe la decontarea chiriei dacă dețin deja o locuință în Capitală, subliniind că „politicienii trebuie să fie primii care să fie solidari”.