CTP, despre votanții lui Călin Georgescu și George Simion: ”Niște bestii naturale sub aparența de „bieți” români”

ctp

Cristian Tudor Popescu a comentat, într-un mesaj publicat pe Facebook, cazul recent al președintelui AUR, George Simion, care a intrat în vizorul Parchetului General, după ce a instigat la violență.

 

Parchetul General a anunţat, luni, că a deschis dosar penal in rem pentru instigare, după ce George Simion a spus în seara în care BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu că ”cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiţi în piața publică”.

În opinia lui Cristian Tudor Popescu, acest îndemn al liderului AUR nu este doar o metaforă, ci ”o injecție psihologică bine înfiptă, care excită masele”.

Gazetarul este de părere că ”visul secret” al votanților AUR, POT și Călin Georgescu este ”să-i vadă murind în cazne, la scenă deschisă, pe cei aflați la guvernare, precum și pe toți cei care nu le plac lor”.

Comnetariul integral al lui Cristian Tudor Popescu:

Citește și
Dan Dungaciu
Surse: Sociologul Dan Dungaciu, trimis în judecată în 2024 de DNA, ar putea fi înlocuitorul lui Călin Georgescu

Bietele bestii

Îndemnul mobilizator al lui G. Simion: „Cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică” nu e vreo metaforă, cum s-a coimănit s-o cotească vătaful Aur a doua zi, nu e doar o instigare la crimă și nu doar o mostră de sadism.

Este o injecție psihologică bine înfiptă, care excită masele. În Evul Mediu, chinuirea osândiților se practica frecvent în piețele publice. Înainte de a-și da duhul, li se zdrobeau mâinile și picioarele cu ciocanul, li se scoteau mațele, fiind arătate publicului, erau fierți în ulei, rupți în patru, sodomizați cu fierul roșu. Și, bineînțeles, jupuiți de vii cu cuțitul sau cu o gheară metalică.

Lumea se călca pe picioare ca să prindă un loc de unde să poată vedea mai bine.

Tot asta este, în secolul XXI, în conștientul și subconștientul adepților lui Georgescu. Și nu e vorba doar de brutele hirsute sau rase în cap și tatuate războinic care îi scandează numele, de caftangiii și ucigașii cu simbrie din jurul lui. Sunt tineri firavi, întreținuți de părinți și hipnotizați de net, moșneguți și băbuțe care nu se mai ajung cu pensia, români care cară la cruci și se duc regulat la biserică, români care muncesc din greu în străinătate sau muncesc din greu în țară. Oamenii aceștia par normali, inofensivi, chiar milostivi, cu frica lui Dumnezeu.

Și totuși, ei nu așteaptă ca Georgescu, Simion, Aur, Pot, Șoșoacă să vină cu soluții care să le facă viața mai bună, așa că nu-i deranjează că toți aceștia n-au niciuna. Visul lor secret este să-i vadă murind în cazne, la scenă deschisă, pe cei aflați la guvernare, precum și pe toți cei care nu le plac lor. Poate că dacă vin Georgescu și Simion la putere, o să-l ia pe vecinul cu care mă judec de ani de zile pentru o bucată de pământ și o să-l jupoaie, că e soroșist...

Sunt cei care l-au votat pe Băsescu pentru că a zis: „Ne întâlnim în Piața Victoriei, la țepe!”, preluată de G. Simion.

Acum, când se vede limpede-lacrimă cine sunt, ce sunt și ce fac Georgescu și Simion, pot s-o spun: sentimentele care-i însuflețesc pe votanții lor sunt pizma, ura, cruzimea. Niște bestii naturale sub aparența de „bieți” români.

Există și alți români, oameni buni și cinstiți, care suferă de ani de zile din pricina guvernanților nepăsători și corupți, dar aceștia nu vor vota niciodată un Georgescu, un Simion sau vreun înlocuitor al lor.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Tîrziu: AUR ”n-o să se chinuie foarte mult să-l convingă” pe George Simion să candideze. Cristela Georgescu, ”în niciun caz”
Tîrziu: AUR ”n-o să se chinuie foarte mult să-l convingă” pe George Simion să candideze. Cristela Georgescu, ”în niciun caz”

George Simion urmează, cel mai probabil, să își anunțe candidatura la prezidențiale, iar AUR nici nu va trebuie ”să se chinuie prea mult să-l convingă”, a declarat co-fondatorul formațiunii, Claudiu Tîrziu.

Surse: Sociologul Dan Dungaciu, trimis în judecată în 2024 de DNA, ar putea fi înlocuitorul lui Călin Georgescu
Surse: Sociologul Dan Dungaciu, trimis în judecată în 2024 de DNA, ar putea fi înlocuitorul lui Călin Georgescu

În timp ce așteaptă decizia de la Curtea Constituțională, Călin Georgescu s-a întâlnit cu George Simion și Anamaria Gavrilă, liderii partidelor AUR și POT.

Parchetul General, dosar penal in rem pentru instigare, după ce George Simion a spus ”ar trebui jupuiți în piața publică”
Parchetul General, dosar penal in rem pentru instigare, după ce George Simion a spus ”ar trebui jupuiți în piața publică”

Parchetul General a anunţat, luni, că a deschis dosar penal in rem pentru instigare, după declaraţiile președintelui AUR George Simion în urma protestului de duminică de la sediul BEC.

CNA a decis eliminarea postărilor lui George Simion în care instigă la
CNA a decis eliminarea postărilor lui George Simion în care instigă la "jupuirea în piaţa publică" a membrilor BEC

CNA a decis luni eliminarea de pe reţelele sociale a postării preşedintelui AUR, George Simion, în care acesta îndemna la "jupuirea în piaţa publică" a membrilor Biroului Electoral Central care au invalidat candidatura lui Călin Georgescu.

Vasile Bănescu, după ce George Simion a spus că ”ar trebui jupuiți în piața publică”: ”Incitare la violență și crimă”
Vasile Bănescu, după ce George Simion a spus că ”ar trebui jupuiți în piața publică”: ”Incitare la violență și crimă”

Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, în prezent membru CNA, a reacționat dur la mesajul transmis de președintele AUR, George Simion, imediat după decizia BEC de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu.  

Recomandări
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat
Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat

S-a făcut noapte în plină zi în București, iar în scurt timp oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească. Codul portocaliu, anunțat de specialiști, a venit cu o rupere de nori peste oraș.

Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.