Austria, o nouă lovitură dată României. Va bloca extinderea Schengen până când va observa un „declin susţinut” al migraţiei

alexander schallenberg
Getty

Austria îşi va menţine veto-ul faţă de aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen până când va observa o "scădere susţinută" a numărului solicitanţilor de azil, a declarat ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg.

"Ceea ce este important pentru noi, ca să fiu cât se poate de sincer, este ca numărul (migranţilor) să coboare şi să fie o scădere susţinută", a precizat ministrul Schallenberg (foto articol), într-un interviu preluat, joi, de Politico.

El a descris veto-ul austriac drept un "semnal de avertizare" către Bruxelles, ce "trebuie să înţeleagă că, atunci când avem peste 100.000 de cereri de azil în 12 luni, este dificil pentru noi, Austria, să lăsăm pur şi simplu acest sistem disfuncţional să meargă mai departe".

Şeful diplomaţiei austriece a refuzat să dea un orizont de timp pentru o ridicare a acestui veto, dar a apreciat că, în condiţiile în care sosirile migranţilor ilegali continuă să crească, ieşirea din acest impas nu se întrevede pe termen scurt.

„Austria este o mare beneficiară a spaţiului Schengen şi dorim ca el să funcţioneze”

El a mai spus că guvernul de la Viena este încurajat de "planul de acţiune" al UE pentru consolidarea controalelor la graniţe şi accelerarea procedurilor de azil, însă este nevoie de mai multe progrese. "Ca ţară situată în inima Europei, Austria este o mare beneficiară a spaţiului Schengen şi dorim ca el să funcţioneze", a subliniat ministrul austriac.

Citește și
Gerhard Karner
Ministrul austriac care s-a opus aderării României la Schengen vine miercuri la Bucureşti. Agenda discuțiilor

În Austria au intrat anul trecut circa 110.000 de migranţi veniţi din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa, de aproape trei ori mai mulţi faţă de anul anterior. Numărul migranţilor sosiţi în 2022 pe ansamblul ţărilor UE este de circa un milion, o creştere de aproape 50% faţă de anul precedent.

Dacă Franţa şi Germania ar fi înregistrat la fel de mulţi migranţi pe cap de locuitor ca Austria, atunci respectivele două ţări ar fi avut ele singure împreună un milion de migranţi, a remarcat ministrul austriac de Externe, potrivit Agerpres.ro.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Ministrul austriac Gerhard Karner, la București: Suntem încă departe să susținem că sistemul este funcțional
Ministrul austriac Gerhard Karner, la București: Suntem încă departe să susținem că sistemul este funcțional

Ministrul austriac de interne Gerhard Karner, care s-a opus iterii României în spaţiul Schengen a fost miercuri la București pentru a semna un plan de acțiune pentru combaterea migrației ilegale cu ministrul de Interne Lucian Bode.

Ministrul austriac care s-a opus aderării României la Schengen vine miercuri la Bucureşti. Agenda discuțiilor
Ministrul austriac care s-a opus aderării României la Schengen vine miercuri la Bucureşti. Agenda discuțiilor

Ministrul austriac de interne Gerhard Karner vine miercuri la Bucureşti şi va avea discuţii bilaterale cu omologul său român Lucian Bode, scrie presa austriacă, conform News.ro.

Fostul președinte al Comisiei Europene: Sunt scandalizat că România nu este încă în Schengen
Fostul președinte al Comisiei Europene: Sunt scandalizat că România nu este încă în Schengen

Fostul preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a criticat joi Uniunea Europeană și a spus că unele așteptări nu au fost îndeplinite, iar despre faptul că România nu a aderat la Schengen Juncker s-a declarat scandalizat.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.