Greve majore pe mai multe aeroporturi din Europa. Plecările în vacanțe ar putea fi perturbate

×
Codul embed a fost copiat

Plecările în vacanță ar putea fi perturbate în această vară pentru cei care vor călători cu avionul.

Agenții de securitate de pe aeroportul din Bruxelles vor intra în grevă pe 20 iunie, și nu sunt singurii. Piloții anumitor companii aeriene, dar şi cei care manevrează bagajele, au anunţat mişcări de protest similare.

Sezonul estival se anunţă plin de provocări pe aeroportul din Bruxelles. Sindicatele piloților de la Brussels Airlines au depus vineri un preaviz de grevă pe termen nelimitat, iar echipajele de cabină ar putea face același lucru în curând. Compania aeriană este unul dintre principalii operatori de pe aeroportul belgian, și a anunțat deja anularea a 148 de zboruri în perioada aglomerată a verii - asta pentru a încerca să-i liniștească pe angajații care se plâng de condițiile de lucru foarte grele, cu program prea încărcat.

Memebru al sindicatului: Evident, scopul nu este acela de a-i incomoda pe pasageri, dar ar trebui să se știe că, dacă companiile aeriene continuă să se comporte atât de rigid cu agajaţii, vor exista probleme în iunie și iulie, iar dacă acest lucru nu se schimbă după aceste acțiuni, grevele ar putea continua toată vara.

În acest moment, 90% dintre piloții companiei Brussels Airlines sunt PENTRU această grevă și intenționează să o pună în practică. Următorul pas: sondaj în rândul însoţitorilor de zbor. Rezultatele vor fi cunoscute miercuri şi se va şti exact dacă greva se confirmă.

Citește și
Avion
Avionul misterios a plecat inițial din Lituania. A aterizat de două ori ca să alimenteze până să fie abandonat în Bulgaria

Membru al sindicatului: Sunt 1.000 de persoane care şi-au dat demisia (de la compania aeriană), iar celor care au rămas li s-au impus condiții de muncă mai grele decât înainte, mai ales la programul de zbor. Drept urmare, timpul de odihnă între două curse aeriene a fost mult redus.

Piloții Ryanair amenință, de asemenea, cu mişcări de protest, iar cei care se ocupă cu gestionarea bagajelor la Aviapartner au intrat în grevă spontană săptămâna trecută.

Lucrurile nu stau mai bine nici pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris. Personalul de la sol va intra din nou în grevă de la 1 iulie, pentru a cere mărirea salariilor şi condiţii de muncă mai bune.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Avionul fantomă a aterizat la granița României. Cine l-a așteptat pe un aeroport abandonat
Avionul fantomă a aterizat la granița României. Cine l-a așteptat pe un aeroport abandonat

Avionul misterios care a survolat ilegal spațiul aerian a șapte țări, inclusiv cel al României, a aterizat pentru scurt timp la Vidin, înainte să ajungă în orașul bulgar Tărgoviște, acolo unde a fost abandonat, scrie 24chasa.bg.

Avionul misterios a plecat inițial din Lituania. A aterizat de două ori ca să alimenteze până să fie abandonat în Bulgaria
Avionul misterios a plecat inițial din Lituania. A aterizat de două ori ca să alimenteze până să fie abandonat în Bulgaria

Avionul care a tranzitat miercuri spațiul aerian al României a decolat inițial din Lituania și a aterizat pentru câteva minute pe un aeroport din Ungaria, unde a alimentat, potrivit dehir.hu.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.