Curse aviatice cu emisii de carbon reduse. Comisia Europeană introduce Eticheta de Emisii pentru Zboruri, din 2025

×
Codul embed a fost copiat

Dacă plănuiți o călătorie cu avionul, veți putea opta pentru curse mai puțin poluante. De anul viitor, Comisia Europeană va introduce o etichetă cu informații despre amprenta de carbon a fiecărui zbor.

Inițiativa vine după ce oficialii europeni au cerut companiilor aeriene să raporteze impactul climatic al dârelor de condens lăsate de aeronave.

Eticheta de Emisii pentru Zboruri introdusă de Comisia Europeană va oferi informaţii standard pentru fiecare zbor. De asemenea, online, va fi creată o pagină dedicată, care va permite publicului să compare nivelurile de emisii între diferite companii aeriene care concurează pe aceeași rută, precum și un clasament al celor cu cele mai mici emisii pe rută.

Adalbert Jahnz, purtător de cuvânt al Comisiei Europene: „Începem cu o etichetă voluntară, așa că sperăm foarte mult că va fi adoptată de companiile aeriene. De asemenea, ne dorim ca și consumatorii să ceară companiilor aeriene să furnizeze aceste informații."

De implementarea acestei reglementări se va ocupa Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației, care va colecta informațiile, va verifica datele despre performanța zborurilor și va estima emisiile. Astfel, fiecare zbor va fi evaluat după aceleași criterii, oferind pasagerilor posibilitatea de a compara corect și de a lua decizii informate.

Citește și
maria zaharova maia sandu
"Consecințe tragice". Avertismentul Moscovei pentru Chișinău după apariția unor "informaţii despre planurile României"

Pentru a sprijini eforturile de reducere a acestor emisii, multe organizații de mediu au dezvoltat calculatoare dedicate pentru estimarea emisiilor de carbon generate de zboruri. De exemplu, pentru un zbor dus întors pe ruta București-Londra, cantitatea de carbon estimată este de 0,77 tone, adică 770 de kilograme de dioxid de carbon.

Mihnea Matache, Greenpeace: „Vorbim de gaze cu efect de seră. Dioxidul de carbon este unul dintre ele, dar sunt mai multe, cum ar fi metanul, dioxidul de azot. Ce fac aceste gaze cu efect de seră este să blocheze căldura să se ducă înapoi către atmosferă. Ce vedem noi, dâra avionului nu este cea care încălzeşte de fapt atmosfera, sunt aceste gaze pe care noi nu le vedem.”

În prezent, deși unele companii aeriene afișează informații despre emisiile zborurilor, aceste date nu sunt verificate de nicio autoritate. Același lucru se aplică și sumelor plătite de pasageri, suplimentar, când cumpără bilete de avion pentru compensarea emisiilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
Citește și...
Alertă extremă în județul Tulcea. O dronă rusească a pătruns în România. MApN a ridicat avioane de luptă
Alertă extremă în județul Tulcea. O dronă rusească a pătruns în România. MApN a ridicat avioane de luptă

A fost din nou alertă în județul Tulcea, în noaptea de joi spre vineri, după ce forțele ruse au atacat cu drone porturile ucrainene de pe Dunăre, aflate la granița cu România.

"Consecințe tragice". Avertismentul Moscovei pentru Chișinău după apariția unor "informaţii despre planurile României"

Ministerul de Externe al Rusiei a cerut, vineri, Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, după ce au apărut informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşti a unor avioane F-16 destinate Ucrainei.

Țara care şi-a ridicat avioanele de luptă după un gest provocator făcut de Rusia. De 5 ani nu s-a mai întâmplat asta
Țara care şi-a ridicat avioanele de luptă după un gest provocator făcut de Rusia. De 5 ani nu s-a mai întâmplat asta

Japonia a ridicat, joi, avioane de vânătoare după ce două aeronave de patrulare ruseşti au fost detectate zburând în cerc în jurul ţării, dar fără să intre în spaţiul aerian japonez, a anunţat Ministerul Apărării, informează AFP.

Incident grav pe aeroportul din Atlanta. Două avioane pline cu pasageri s-au ciocnit pe pistă
Incident grav pe aeroportul din Atlanta. Două avioane pline cu pasageri s-au ciocnit pe pistă

Continuăm cu un incident grav, petrecut pe aeroportul Hartsfield-Jackson din Atlanta.

Ungaria are un avion militar unic în lume: ”Vom zbura mai sus, mai repede și mai departe”. Ce dotări are | GALERIE FOTO
Ungaria are un avion militar unic în lume: ”Vom zbura mai sus, mai repede și mai departe”. Ce dotări are | GALERIE FOTO

Ungaria a intrat în posesia primului său avion de transport militar Embraer KC-390 Millennium, aeronavă unică în lume pentru că este dotată cu unitate de terapie intensivă. În viitor, maghiarii se mai întărescu și cu 4 avioane de luptă Gripen.

 

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor
Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România
A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.