Amendă de peste 36.000 de dolari pentru un grup mexican care a cântat melodii ce glorifică cartelurile

Amendă de peste 36.000 de dolari pentru un grup mexican care a cântat melodii ce glorifică cartelurile
Getty

Un grup mexican de muzică regională a fost amendat cu aproximativ 36.400 de dolari pentru interpretarea unor cântece care glorifică cartelurile, au anunţat miercuri autorităţile oraşului Chihuahua (nord), informează AFP.

Formaţia Los Tucanes de Tijuana a cântat sâmbăta trecută la un târg, iar o treime din repertoriu au fost "narcocorridos", cântece care elogiază traficanţii de droguri.

"Dintre cele 37 de melodii interpretate, 12 făceau apologia infracţiunii sau aluzie la autori de fapte ilegale", a explicat la televiziune Pedro Oliva, director adjunct în istraţia municipală din Chihuahua, capitala statului cu acelaşi nume de la frontiera cu Statele Unite.

Formaţiei i-a fost interzis să concerteze între 2008 şi 2023 la Tijuana, un oraş de graniţă unde grupul s-a format în 1987. De asemenea, membrii trupei au fost acuzaţi că au salutat un narcotraficant în timpul unui concert.

Mai multe state mexicane au impus restricţii acestui subgen controversat al muzicii regionale, care cunoaşte o expansiune puternică chiar şi dincolo de graniţele ţării.

Citește și
Mexic security
Zeci de membri ai unui grup criminal au fost uciși de forțele de securitate din Mexic. Ce infracțiuni grave au comis

Dovada: Peso Pluma, care îmbină corridos cu rap şi hip-hop, a fost al şaptelea cel mai ascultat artist din lume în 2024, potrivit Spotify, într-un top 10 care îi include pe Taylor Swift, Bad Bunny şi Kanye West.

În cel puţin două melodii ("La Melena" şi "Zapata"), "PP" face aluzie la "MZ", care ar putea fi iniţialele lui "Mayo Zambada", cofondatorul cartelului din Sinaloa, arestat în iulie anul trecut în Statele Unite.

Preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a respins ideea de a interzice cântecele care glorifică traficanţii de droguri, preferând să lanseze un concurs muzical "pentru pace şi împotriva dependenţelor" pentru a contracara influenţa narcoculturii în rândul tinerilor.

istraţia Trump a revocat acum două luni viza formaţiei Los Alegres del Barranco, după ce, în timpul unui concert, aceasta a difuzat imagini care făceau aluzie la cartelul Jalisco Nueva Generación (CJNG).

La sfârşitul lunii mai, membrii grupului Grupo Firme au anulat un concert în Statele Unite, deoarece vizele lor făceau obiectul unei "revizuiri istrative" din partea ambasadei americane, au indicat aceştia într-un mesaj postat pe Instagram.

Unii muzicieni au fost vizaţi de violenţele cartelurilor de droguri. Joia trecută, autorităţile au confirmat asasinarea a cinci membri ai formaţiei muzicale Fugitivo, dispăruţi cu câteva zile înainte în statul Tamaulipas (nord-est).

Crima a fost atribuită Cartelului Golfului, desemnat drept "organizaţie teroristă" de către guvernul american în februarie, la fel ca şi CJNG.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Un român stabilit în Mexic
Un român stabilit în Mexic "vindecă" durerile oamenilor. Ce metodă folosește

În orașul Puebla, Mexic, un român numit Mircea Gabriel Mihăilă a devenit cunoscut pentru practicarea unei metode de "vindecare energetică" în spațiul public.

Zeci de membri ai unui grup criminal au fost uciși de forțele de securitate din Mexic. Ce infracțiuni grave au comis
Zeci de membri ai unui grup criminal au fost uciși de forțele de securitate din Mexic. Ce infracțiuni grave au comis

Forţele de securitate din Mexic au ucis 12 presupuşi membri ai unui grup criminal şi au arestat alţi 9, într-o operaţiune desfăşurată  într-o zonă rurală din sud-vestul ţării, a anunţat Ministerul mexican al Securităţii, citat de Reuters.

O tânără a fost ucisă în timpul unui live pe TikTok, după ce a primit un colet. Care ar fi motivul
O tânără a fost ucisă în timpul unui live pe TikTok, după ce a primit un colet. Care ar fi motivul

Întâmplare șocantă într-un oraș din Mexic, unde o tânără de 23 de ani a fost împușcată mortal în timp ce transmitea live pe TikTok.  

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.