26 de morţi şi peste zece dispăruţi în insula indoneziană Sumatra, în urma unor inundaţii dezastruoase

inundatii
Shutterstock

Inundaţii, urmate de alunecări de teren, pe insula indoneziană Sumatra s-au soldat cu 26 de morţi şi cel puţin 11 dispăruţi, potrivit unui bilanţ publicat luni de serviciile de urgenţă.

 

„Unsprezece persoane sunt date dispărute şi alte 26 au fost găsite moarte”, a declarat Abdul Muhari, purtător de cuvânt al Agenţiei de gestionare a dezastrelor, într-un comunicat.

Ploile torenţiale au provocat inundaţii şi alunecări de teren în districtul Pesisir Selatan, în provincia Sumatra de Vest, forţând peste 75.000 de persoane să se refugieze în adăposturi temporare. În acelaşi district, 23 de persoane au murit şi şase sunt încă date dispărute, potrivit lui Fajar Sukma, şeful local al serviciilor de urgenţă. Alte trei persoane au fost ucise de vremea rea în districtul Padang Pariaman.

„Bilanţul victimelor ar putea creşte în continuare”, a avertizat Fajar Sukma.

În condiţiile în care ploaia continua să cadă şi luni, condiţiile meteorologice şi întreruperile de curent electric complică munca salvatorilor. Duminică, aceştia au reuşit să aibă acces în zonele cele mai afectate şi să distribuie ajutoare persoanelor evacuate, inclusiv corturi, medicamente şi alimente.

Citește și
inundații în Veneția
Ploile torențiale au dus din nou la inundații în Veneția. Apa a atins 25 de centimetri în piața San Marco

Sute de case, precum şi poduri, moschei şi clădiri publice au fost avariate de vremea rea.

Alunecările de teren au loc în mod regulat în Indonezia în timpul sezonului ploios, care este în curs de desfăşurare. Problema a fost exacerbată în unele regiuni din cauza defrişărilor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Atenţionare de călătorie MAE: Franţa - Cod portocaliu de ploi şi inundaţii în sudul ţării
Atenţionare de călătorie MAE: Franţa - Cod portocaliu de ploi şi inundaţii în sudul ţării

MAE informează cetăţenii români că Meteo a anunţat un cod portocaliu de ploi abundente şi inundaţii pentru 10 departamente din Republica ză şi cod galben în 44 departamente, precum şi în Andorra.

Ploile torențiale au dus din nou la inundații în Veneția. Apa a atins 25 de centimetri în piața San Marco
Ploile torențiale au dus din nou la inundații în Veneția. Apa a atins 25 de centimetri în piața San Marco

Ploile torențiale și mareea înaltă au dus din nou la inundații în Veneția. Apa a atins 25 de centimetri în celebra piață San Marco.

Cod galben de inundaţii în în mai multe județe, până vineri dimineaţa. Care sunt zonele vizate
Cod galben de inundaţii în în mai multe județe, până vineri dimineaţa. Care sunt zonele vizate

Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul de producere a unor inundaţii în vestul ţării, până vineri dimineaţa. Sunt vizate râuri din judeţele Arad, Hunedoara şi Timiş.

Inundații devastatoare în Italia. Oamenii au fost salvați și cu ajutorul unor elicoptere
Inundații devastatoare în Italia. Oamenii au fost salvați și cu ajutorul unor elicoptere

A fost potop în nord-estul Italiei, urmat de inundații devastatoare. Cel mai rău este în regiunea Veneto, unde apele au luat cel puțin o viață.

Vreme rea în nordul Italiei. Autoritățile avertizează că e risc de inundații și alunecări de teren | VIDEO
Vreme rea în nordul Italiei. Autoritățile avertizează că e risc de inundații și alunecări de teren | VIDEO

Ploile torenţiale în în nordul Italiei au provocat alunecări de teren în regiunile Veneto, Liguria şi Toscana. Autorităţile avertizează asupra riscurilor producerii unor inundaţii severe.

 

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.