Cum a ajuns satul pescăresc Sfântu Gheorghe un simplu ținut în bătaia vânturilor. Are cea mai lungă plajă din România

×
Codul embed a fost copiat

Există în Delta Dunării locuri de o frumuseţe unică, unde am putea atrage de 5 ori mai mulţi vizitatori ca acum.  

Pentru asta este nevoie de implicare la nivel înalt, câtă vreme fondurile europene au fost accesate, în mare parte, doar pentru ridicarea unor pensiuni.

Este adevărat că şi războiul din Ucraina ține oamenii la distanţă, însă viziunea care ar putea transforma bogăţia naturală a Deltei într-un brand de ţară ne-a lipsit întotdeauna.

Inspectorul Pro vă arată cum neputinţa statului a făcut ca acest colţ de rai să ajungă, de-a lungul timpului, un simplu ținut în bătaia vânturilor.

Sfântu Gheorghe este singurul sat pescăresc din Deltă unde poţi să vezi cum Dunărea se întâlneşte cu Marea.

Citește și
Scoala
În România, un copil din zece învață într-o școală care îl pune în pericol. „E clar că autoritățile și-au dovedit eșecul”

Are cea mai lungă plajă din România, aproape 30 de kilometri. Şi un tărâm sălbatic, în care omul îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai mult. Pe uliţe, încă e nisip, din cel mai fin, şi nu asfalt, iar casele sunt majoritatea tradițioanale.

Se ajunge aici doar pe apă, de la Murighiol sau Tulcea. O călătorie cu ambarcaţiunile rapide durează aproximativ o oră şi costă 60 de lei. Există şi varianta ieftină, cu vaporul statului, dar durata călătoriei devine 4 ore. Oricine ajunge în Sfântu Gheorghe se duce mai întâi să vadă plaja.

Drumul e plin de gropi şi zdruncinăturile te fac să te resimţi. Primăria ar fi putut să le niveleze, dar n-a făcut asta.

Roţile mari ale tractoarelor şi maşinile de teren, care transportă turiştii în zona protejată, nu fac altceva decât să adâncească gropile. Mai mulţi localnici şi-au cumpărat triciclete electice şi transportă cu ele bagajele călătorilor, sau comenzile pentru mâncare. Pentru a le conduce, nu e nevoie de permis. Alţii folosesc ATV-uri.

Am mers să-l căutăm pe primar, să ne explice cum funcţionează transportul local. Valentin Sidorencu conduce comunitatea de 15 ani.

Reporter: Câte persoane sunt autorizate?

Valentin Sidorencu, primarul din Sfântu Gheorghe: Sunt patru societăți. Eu zic că sunt multe, dar...Sunt primul care am dat o hotărâre de Consiliu Local și am interzis accesul mașinilor pe toate drumurile din localitate. Cu toate că a fost ilegal, am dat-o! Era legal, în momentul acela, până când a atacat-o prefectul. N-am putut să fac mai mult, pentru că legea permite, pe drumurile publice, să circule cu orice gen de autovehicule."

Sfântu Gheorghe supravieţuieşte din turismul de vară. În august e cel mai plin. Peste 70 de mii de vizitatori au fost înregistraţi doar în pensiunile autorizate. Cifra nu îi include însă pe cei cazaţi la negru. Mai mulţi foşti guvernatori ai Deltei au declarat că turismul nefiscalizat atinge în zonă procentul uriaş de 80%.

Valentin Sidorencu, primarul din Sfântu Gheorghe: "Numărul de turişti care vin în localitate, din punctul meu de vedere, nu poate fi mărit. El poate fi mărit ca şi calitate”.

Valentin Sidorenco ne dezvăluie că nu e uşor să fii primar într-un colţ de rai. Susţine că în toţi aceşti 15 ani a fost supus la presiuni teribile din partea unor dezvoltatori imobiliari, care ar fi pus ochii pe terenurile valoroase. Ne-a şi arătat un astfel de loc, aflat chiar pe malul Dunării, unde primarul mărturiseşte că ar fi făcut plantîri ca să scape de favoruri.

Şi astfel Sfântu Gheorghe reuşeşte să se păstreze autentic. Este singurul sat pescăresc din Deltă unde, în fiecare vară, acostează şi nave de croazieră. Cam 40 pe an, cu turişti veniţi din toată lumea. Nava Amadeus a ajuns în port când eram şi noi acolo.

Înainte de acostare, nava a făcut un ocol spre Mare. Senzaţia de a te vărsa odată cu Dunărea în Marea Neagră face parte din conceptul turistic.

Din păcate însă, turiştii nu coboară prin sat, pentru că nu există circuite şi nici obiective de vizitat. Nu mănâncă în restaurantele noastre şi, prin urmare, singurii bani care rămân pe plan local sunt cei plătiţi pentru călătoria prin Delta. Alin este organizatorul.

Alin Ionescu, antreprenor: Navele de croazieră Amadeus au fost singurele nave care au deschis această destinaţie, la Sfântu Gheorghe. Turiştii abia aşteaptă să ajungă aici ţinând cont că este inima Deltei".

Aceştia sunt conduşi direct să vadă natura sălbatică, aproape dispărută în Europa. Nimeni nu urcă în barcă fără vestă de salvare. 

Pe traseu se merge încet, cu motorul la relanti, spre deosebire de alte ambarcaţiuni, care nu respectă viteza pe canale.

Aici, România a avut cea mai mare cherhana. A funcţionat pe vremea comuniştilor. Aici, ajungea sturionul şi se colecta inclusiv caviar… Acum, totul este o ruină.

Cu această imagine se încheie vacanţa străinilor pe canalele Dunării. Şi, din păcate, odată cu ea şi aproape toate croazierele din anul acesta. Excursiile s-au anulat pe bandă rulantă, după ce bombardamentele ruseşti din Ucraina s-au apropiat periculos de mult de malul românesc.

Reprezentanţii mai multor agenţii de turism au transmis către Inspectorul PRO că nicio companie străină nu îşi mai asumă acum riscul să vină cu vizitatori la Sfântu Gheorghe.
 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
În România, un copil din zece învață într-o școală care îl pune în pericol. „E clar că autoritățile și-au dovedit eșecul”
În România, un copil din zece învață într-o școală care îl pune în pericol. „E clar că autoritățile și-au dovedit eșecul”

În România, un copil din zece învață într-o școală care îl pune în pericol. Sunt aproape 10.000 de clădiri școlare care au nevoie urgentă de consolidare, iar scuza clasică – „nu sunt bani" – nu mai e valabilă.

„Școli în construcție, viitor în pauză”. În mediul rural unitățile de învățământ nu au nici măcar condiții minime de igienă
„Școli în construcție, viitor în pauză”. În mediul rural unitățile de învățământ nu au nici măcar condiții minime de igienă

În Romania rurală un copil din trei nu este înscris la școală! În plus, multe dintre unitățile de învățământ nu au nici măcar condiții minime de igienă, darămite dotări și laboratoare.

„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Recomandări
Autoritățile se pregătesc pentru un dezastru la Praid. Oamenii sunt deznădăjduiți: ”E foarte, foarte mare durere”
Autoritățile se pregătesc pentru un dezastru la Praid. Oamenii sunt deznădăjduiți: ”E foarte, foarte mare durere”

La Praid, situația rămâne tensionată. Craterele s-au mărit iar, peste noapte.  

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.