Şoferii vor plăti mai mult pentru carburanţi în această vară, după ce petrolul a atins cotaţii uriaşe

pompe carburanti
iStock

Ţiţeiul a ajuns zilele acestea la preţul de 75 de dolari/baril, cel mai înalt nivel din ultimii patru ani, astfel că preţul carburanţilor va fi mai scump în această vară, iar analiştii estimează că acest trend va continua.

Financial Times publică o analiză în care arată şoferilor care sunt principalele motive pentru care trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru benzină şi motorină în următoarea perioadă, conform Agerpres.

În primul rând, trebuie să ne uităm la cel mai simplu motiv, cel al ofertei reduse şi al cererii crescute. Stocurile de carburanţi au scăzut, pe fondul consumului din ce în ce mai mare, dar şi ca urmare a reducerii producţiei de către Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi Rusia.

Se vor opri OPEC şi Rusia în curând din tăierile care au scos din piaţă cel puţin 1,8 milioane de barili pe zi de la începutul anului 2017? Cei mai mulţi analişti nu cred asta. Deşi Moscova şi-a exprimat îngrijorarea că un baril peste 70 de dolari ar ajuta producătorii rivali, precum Statele Unite, Rusia pare acum că va merge mână în mână cu OPEC, al cărei lider, Arabia Saudită, a arătat că încă mai sunt destule de făcut la acest capitol.

Ministrul saudit al Energiei, Khalid-al Falih, a vorbit despre necesitatea stimulării de investiţii în noi zăcăminte. Arabia Saudită pregăteşte, totodată, listarea companiei petroliere de stat, Saudi Aramco, ce va beneficia consistent de pe urma preţului mare al petrolului.

Citește și
Benzina, carburant
Țara care a dublat prețul benzinei, peste noapte. Este cel mai mare exportator de petrol din lume

"Nu există niciun semn că OPEC vrea să înceteze această cursă. Arabia Saudită are interes ca preţul petrolului să rămână foarte ridicat în următoarea perioadă", spune Bill Farren-Price, de la Petroleum Policy Intelligence.

În plus, piaţa petrolieră este deosebit de sensibilă la posibile cauze care ar putea dezechilibra balanţa fragilă dintre cerere şi oferă. Factorii geopolitici devin de mare importanţă, atunci când stocurile sunt oricum mici.

Cel mai vizibil risc imediat este legat de posibilitatea ca Donald Trump, preşedintele SUA, să decidă retragerea din acordul nuclear cu Iranul şi să impună din nou sancţiuni legate de exporturile de petrol din această ţară. Decizia va fi luată luna viitoare, iar Emmanuel Macron, preşedintele z, a declarat recent că se aşteaptă la un astfel de deznodământ.

O altă cauză geopolitică este situaţia de criză din Venezuela, care deja a dus la scăderea producţiei cu 500.000 de barili pe zi. Există acolo riscul ca SUA să introducă sancţiuni suplimentare, care să ducă la o reducere şi mai mare.

Să nu uităm nici conflictul dintre Arabia Saudită şi rebelii din Yemen, care atacă fără oprire punctele strategice de infrastructură ale Arabiei. În fine, Libia nu arată nici ea prea bine şi rămâne un producător instabil, după mulţi ani de război civil.

"Toate aceste scenarii au dus la pariuri ridicate cu privire la preţul petrolului", spune Gary Ross, şef al sectorului petrolier din cadrul S&P Global Platts, arătând că riscurile geopolitice din piaţa petrolieră sunt mai mari ca niciodată. "Riscul să existe o ruptură asimetrică acum este chiar mai mare decât a fost în timpul Primăverii Arabe", a avertizat analistul.

Nici măcar creşterea producţiei de petrol şi gaze de şist din SUA nu a fost suficientă pentru a deraia piaţa de la acest trend.

În urmă cu două săptămâni, Mohammad Barkindo, secretarul general al OPEC, arăta că organizaţia şi producătorii de ţiţei din afara cartelului sunt decişi să prelungească până în 2019 acordul privind reducerea producţiei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Sala Polivalentă "a erupt" când Nicușor Dan a intrat pe parchet lângă Cristina Neagu
VIDEO Sala Polivalentă "a erupt" când Nicușor Dan a intrat pe parchet lângă Cristina Neagu
Citește și...
Cel mai mare producător de petrol din Europa scoate mașinile pe benzină și motorină de pe șosele
Cel mai mare producător de petrol din Europa scoate mașinile pe benzină și motorină de pe șosele

Deși este cel mai mare producător de petrol din Europa Occidentală, şi-a fixat un obiectiv ambiţios de a nu mai vinde automobile noi echipate cu un motor cu ardere internă începând din 2025.

Țara care a dublat prețul benzinei, peste noapte. Este cel mai mare exportator de petrol din lume
Țara care a dublat prețul benzinei, peste noapte. Este cel mai mare exportator de petrol din lume

Începând de luni, preţul unui litru de benzină la pompă s-a majorat cu 127%.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.