Prioritățile Guvernului la rectificare. 115 milioane pentru Catedrala Mântuirii, 23 pentru școli

×
Codul embed a fost copiat

Ministerul Finanţelor a publicat propunerea pentru prima rectificare bugetară din 2018. Pe baza unor venituri presupuse a fi mai mari s-au dat bani mai mulţi pentru pensii şi salarii, dar s-au luat fonduri de la investiţii şi de la câteva instituţii.

Rectificarea taie bani de la cel puţin 10 instituţii. Cel mai mare impact este pe bugetul Ministerului Turismului, care pierde 27% din banii primiţi la începutul anului. istraţia Prezidenţială este lăsată fără 11 milioane de lei - adică peste 19% din bani. Într-o reacţie fără precedent, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui a vorbit despre un sabotaj bugetar.

"Este un instrument de sancționare bugetară a adversarilor politici şi instituțiilor nesubordonate PSD. După ce în repetate rânduri, actuala majoritate parlamentară a încercat să amputeze prerogativele Președintelui României, acum Guvernul apelează la această formă de sabotaj bugetar", spune purtătorul de cuvânt.

Tăieri de fonduri importante au mai fost şi la Serviciile de Informaţii - toate au pierdut între 5 şi 11% din bugetele alocate iniţial. Serviciul de Protecţie şi Pază şi SRI au fost cele mai afectate. Au primit bani Secretariatul General al Guvernului, dar şi Ministerul Sănătăţii sau cel de Interne. Alocările suplimentare nu sunt însă foarte mari, la Transporturi, Educaţie şi Agricultură.

Guvernul a decis să aloce câte 5 milioane de lei pentru programul Investeşte în tine, de împrumuturi fără dobânda pentru tineri, dar şi pentru industria cinematografică. Investiţiile în şcoli au primit 23 de milioane de lei în plus. De 5 ori mai puţin decât pentru Catedrala Mântuirii Neamului - 115 milioane şi de zece ori mai puţin faţă şi de cele 200 de milioane pentru Referendumul de redefinire a familiei.

Citește și
Mădălina Dobrovolschi
Mesaj dur de la Cotroceni după reducerea bugetului istrației Prezidențiale. ”Consecințele sunt grave”. VIDEO

Rectificarea bugetară a plusat cel mai mult la bugetele locale, unde nu mai erau bani de salarii, care au fost majorate serios anul trecut, dar şi la fondul de pensii şi cel de sănătate. Ordonanţa este în dezbatere publică şi va fi adoptată, cel mai probabil, săptămâna viitoare de către Guvern.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Ministrul Finanţelor explică de ce dă încă 115 milioane de lei pentru Catedrala Neamului.
Ministrul Finanţelor explică de ce dă încă 115 milioane de lei pentru Catedrala Neamului. "E normal şi logic"

Teodorovici a explicat de ce rectificarea bugetară a dus la un plus de bani pentru construcţia Catedralei Mântuirii Neamului.

Mesaj dur de la Cotroceni după reducerea bugetului istrației Prezidențiale. ”Consecințele sunt grave”. VIDEO
Mesaj dur de la Cotroceni după reducerea bugetului istrației Prezidențiale. ”Consecințele sunt grave”. VIDEO

Klaus Iohannis critică dur, prin vocea purtatătorului său de cuvânt, Mădălina Dobrovolschi, reducerea bugetului istrației Prezidențiale.

Cine pierde şi cine câştigă la rectificarea bugetară. Primarii, cei mai avantajaţi
Cine pierde şi cine câştigă la rectificarea bugetară. Primarii, cei mai avantajaţi

Guvernul a făcut o primă reîmpărțire a banilor publici pe anul acesta.

Un zilier şi un asistat social, în topul marilor datornici la stat. Pe locul 5, avocatul care i-a dat un
Un zilier şi un asistat social, în topul marilor datornici la stat. Pe locul 5, avocatul care i-a dat un "Oscar" lui Dragnea

Clasamentul persoanelor fizice cu cele mai mari datorii la stat, apărut acum câteva zile, include câteva nume cel puţin neobişnuite, printre care cel al unui zilier din judeţul Galaţi şi cel al unui gorjean imobilizat la pat care trăieşte din ajutorul soc

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.