Mediul de afaceri reacționează după rezultatul alegerilor prezidențiale: „Economia românească nu are stăpâni politici”

Confederatia Patronala Concordia
Facebook/concordia.patronat

Președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, afirmă că România are nevoie de o economie liberă, nu controlată politic, și avertizează că politicienii vor fi trași la răspundere ori de câte ori interesele economice ale țării sunt amenințate.

România are nevoie de o economie liberă, nu de stăpâni politici, afirmă președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, avertizând că ori de câte ori interesele economice ale țării sunt amenințate, clasa politică va fi trasă la răspundere ''fără ezitare''.

Confederația Patronală Concordia cere candidaților la președinție să garanteze public că vor susține parcursul euro-atlantic, stabilitatea fiscală și respectarea statului de drept.

Concordia, organizația ce reunește mii de companii care generează o treime din PIB-ul României și asigură peste 450.000 de locuri de muncă, își afirmă rolul esențial în societate și cere recunoașterea meritată din partea clasei politice.

Astfel, mediul de afaceri solicită candidaților la președinție să se angajeze public că vor menține parcursul european și atlantic al României, nu vor susține majorări de taxe, vor promova responsabilitatea fiscală și vor respecta democrația, libertatea economică și statul de drept.

Citește și
radu burnete
Mediul de afaceri acuză Guvernul că a ascuns noile de taxe din ianuarie: A reapărut de nicăieri celebra „taxă pe stâlp”

Totodată, Concordia avertizează că derapajele politice pot avea consecințe economice grave și subliniază importanța implicării mediului de afaceri în viața publică, cerând antreprenorilor să își apere vocile și interesele. Prosperitatea poate continua doar prin politici bazate pe date, nu pe ideologii și promisiuni populiste, se mai arată în documentul emis de organizație.

Manifest Concordia: „Economia românească nu are stăpâni politici”

„O treime din PIB-ul și bunăstarea românilor sunt produse în miile de societăți membre Concordia, cu peste 450.000 de angajați. Oriunde întorci capul în România vei da peste o fabrică, un magazin, un birou, un șantier al unui membru Concordia. Existăm ca să apărăm interesele celor care produc valoare pentru societate.

Prosperitatea României se datorează mediului de afaceri, companiilor și milioanelor de români care lucrează în aceste societăți. Politicienii s-au succedat cu repeziciune, dar mediul nostru privat s-a construit cu greu și este statornic. Îmi este imposibil să-mi amintesc câți premieri sau miniștri de finanțe am cunoscut. Un politician care să cheltuie arbitrar taxele pe care noi le plătim găsim ușor, dar un om de afaceri sau un antreprenor care să își asume responsabilitatea unei afaceri cu 50, 100, 1000 de oameni, mult mai greu.

Asta ne legitimează în fața oricărui Guvern, a oricărui politician și a oricărui președinte. Ne dă dreptul să solicităm ca anumite principii să fie respectate, ca orice decizie economică să fie agreată cu mediul de afaceri reprezentativ.

Din aceste motive, Concordia le cere imperativ celor doi candidați rămași în cursa prezidențială, să declare public, fără echivoc, că:

1. Nu vor schimba drumul european și atlantic al României. Este singura opțiune. Orice tentativă de deturnare a României de la parcursul european şi atlantic va avea consecințe economice directe şi va duce la un declin sigur al nivelului de trai şi al veniturilor tuturor.

2. Nu vor susține măriri de taxe și se vor implica în eliminarea dezechilibrelor economice. Cum? Prin promovarea cheltuirii responsabile a banilor publici. În 2010, incapacitatea clasei politice de a adapta veniturile la cheltuieli în ciuda tuturor avertismentelor a dus la măsuri brutale, care au zdrobit sute de mii de companii și angajații lor, au omorât visurile antreprenorilor români și au prelungit criza cu încă trei ani. Se poate repeta? Mâine, dacă decidenții vor apela din nou la vandalism fiscal.

3. Vor respecta democrația, libertatea, proprietatea privată și domnia legii. Doar așa mediul privat poate produce bunăstare și noi vom avea încredere să continuăm investițiile.

Vrem o Românie în care inițiativa și hărnicia sunt răsplătite, nu pedepsite.

Vom trage la răspundere clasa politică fără ezitare și o vom face ori de câte ori interesele economice ale țării sunt amenințate.

Dar odată cu această putere, vine și responsabilitatea față de comunitățile în care ne desfășurăm activitatea. Îmi este cu adevărat rușine când întâlnesc oameni de afaceri care conduc companii cu sute de angajați, dar nu se implică în viața publică și în comunități.

Le reamintim răspicat: Ce ați muncit până acum, trebuie apărat. Uneori mai vocal, în fața celor pe care îi alegem, și cel mai adesea, implicându-vă în organizații patronale.

În România există, în continuare, oportunități mari și pentru a fi cu toții mai prosperi avem nevoie de decizii care se bazează pe date, nu pe dogme. Avem nevoie de o economie liberă, nu de stăpâni politici”, se arată în manifestul organizației.

Reacția lui George Simion

România nu se va abate de la parcursul său european şi atlantic, i-a transmis joi preşedintele AUR, George Simion, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, preşedintelui Confederaţiei Patronale Concordia, Dan Şucu, după ce acesta din urmă a lansat un manifest pentru cei doi competitori rămaşi în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni.

"Am citit cu atenţie manifestul lansat de Confederaţia Concordia şi de dumneavoastră. Consider acest demers legitim şi binevenit în contextul unui moment de răscruce pentru societatea şi economia românească. Ca viitor preşedinte al României, ţin să afirm limpede: România nu se va abate de la parcursul său european şi atlantic. Apartenenţa noastră la Uniunea Europeană şi Parteneriatul strategic cu Statele Unite reprezintă repere ferme de stabilitate şi securitate, pe care le vom întări, nu contesta", a precizat George Simion, într-un comunicat de presă.

El a menţionat că, în ultimele zile, a avut întâlniri directe cu reprezentanţi ai mediului diplomatic şi economic din Statele Unite, Italia, Franţa, Germania, Polonia, cărora le-a transmis acelaşi mesaj: "România rămâne un partener predictibil, angajat într-o construcţie occidentală durabilă, cu respect pentru angajamentele asumate".

Candidatul AUR a adăugat că susţine "o economie de piaţă autentică, transparentă şi competitivă, în care regulile sunt clare pentru toţi şi în care iniţiativa privată este încurajată, nu penalizată".

"Suntem pentru stabilitate fiscală, pentru un mediu antreprenorial sănătos, pentru investiţii solide - autohtone şi străine - şi pentru un cadru instituţional care să garanteze libertatea economică, statul de drept şi democraţia funcţională. Respectul pentru lege, pentru proprietate şi pentru libertatea de exprimare sunt pentru noi principii fundamentale. La fel şi dialogul deschis cu toate organizaţiile reprezentative ale societăţii - inclusiv cu cele din mediul de afaceri. În acest spirit, vă adresez invitaţia sinceră de a avea o discuţie directă în perioada următoare. Îmi doresc să aprofundăm în cadrul unei întâlniri aceste teme, să discutăm în mod concret şi constructiv despre direcţiile de reformă necesare şi despre felul în care instituţia prezidenţială poate fi un garant real al stabilităţii şi al unui climat economic favorabil dezvoltării. Suntem deschişi oricărei forme de dialog onest şi profesionist. Pentru că, în fond, aceasta este cheia unei democraţii autentice", a completat George Simion.


 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Studiu: Impozitarea progresivă ar fi o otravă, nu un remediu, pentru buget și pentru creșterea economică a României
Studiu: Impozitarea progresivă ar fi o otravă, nu un remediu, pentru buget și pentru creșterea economică a României

Patronatele reacționează în contextul discuțiilor despre taxarea progresivă a salariilor. Un studiu realizat de Confederația Concordia arată că regimul actual a contribuit la creșterea semnificativă a economiei românești din ultimele două decenii.

Mediul de afaceri acuză Guvernul că a ascuns noile de taxe din ianuarie: A reapărut de nicăieri celebra „taxă pe stâlp”
Mediul de afaceri acuză Guvernul că a ascuns noile de taxe din ianuarie: A reapărut de nicăieri celebra „taxă pe stâlp”

Directorul executiv Confederația Patronală Concordia, Radu Burnete, a reacționat, printr-un comunicat, la deciziile anunțate de Guvern privind noile taxe și eliminarea unor facilități fiscale, de la 1 ianuarie.

Dan Șucu: De 30 de ani ni se spune că nu plătim suficiente taxe, dar tot de 30 de ani vedem cum statul cheltuie haotic
Dan Șucu: De 30 de ani ni se spune că nu plătim suficiente taxe, dar tot de 30 de ani vedem cum statul cheltuie haotic

Dan Șucu, Președintele Confederației Patronale Concordia și proprietarul Mobexpert, avertizează într-o scrisoare deschisă că scăderea comenzilor din decembrie va afecta economia, ducând la scăderea veniturilor și la amânarea investițiilor. 

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.