Extragere specială a Loteriei bonurilor fiscale, de Paşte

bonuri fiscale

O extragere specială a bonurilor fiscale, la care participă bonurile emise între 22 ianuarie şi 23 martie, va avea loc duminică, fondul de premiere fiind de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult o sută de premii, potrivit Ministerului F

Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape, iar duminică, de la ora 19.00, va fi organizată prima etapă, care va consta în extragerea bilelor care vor determina luna şi ziua emiterii, precum şi valoarea bonurilor câştigătoare, relatează news.ro.

Înregistrarea extragerii speciale a Loteriei bonurilor fiscale de Paşte va fi difuzată pe TVR1, începând cu ora 20.50. Dacă numărul cererilor de revendicare va fi mai mare de o sută, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim o sută de bonuri câştigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de istrare Fiscală (ANAF) şi al Loteriei Române, pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice istraţie fiscală din structura ANAF.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
Bon fiscal, loteria bonurilor
Bonurile fiscale castigatoare la Loteria de duminica sunt cele din 16 iulie. Ce valoare au
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Loteria bonurilor fiscale. Valoarea bonurilor castigatoare, aferente lunii septembrie
Loteria bonurilor fiscale. Valoarea bonurilor castigatoare, aferente lunii septembrie

Bonurile fiscale emise in data de 9 septembrie, cu o valoare de 440 lei, au fost desemnate castigatoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminica.

Bonurile fiscale castigatoare la Loteria de duminica sunt cele din 16 iulie. Ce valoare au
Bonurile fiscale castigatoare la Loteria de duminica sunt cele din 16 iulie. Ce valoare au

Bonurile fiscale emise in data de 16 iulie, cu o valoare de 505 lei, au fost desemnate castigatoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminica.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.