E foame de forinți la Budapesta. Măsurile anunțate de guvernul Viktor Orban pentru a reduce gaura bugetară în creștere

Viktor Orban
Getty

Autorităţile ungare au anunţat luni noi taxe pe bănci şi, de asemenea, au abandonat planurile care vizau eliminarea taxelor pe profiturile excepţionale impuse în anumite industrii, după ce noile date au arătat o agravare a deficitului bugetar.

Acţiunile grupului bancar OTP Bank au scăzut cu până la 2,2% iar forintul ungar s-a depreciat cu 0,4% în raport cu moneda euro, după ce şeful de Cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas, a anunţat că Executivul va introduce o taxă pe tranzacţiile valutare ale băncilor şi de asemenea va majora o altă taxă care se aplică pentru tranzacţiile financiare ale băncilor, informează Bloomberg, citat de Agerpres.

De asemenea, istraţia de la Budapesta va menţine nivelul actual al taxelor care se aplică pentru profiturile excepţionale ale băncilor, firmelor din energie şi companiilor străine, în pofida unor promisiuni anterioare că le va reduce. Gergely Gulyas a precizat că Guvernul ungar se aşteaptă să strângă 400 de miliarde de forinţi de pe urma măsurilor anunţate astăzi.

Printre noile măsuri, Guvernul de la Budapesta va introduce o nouă taxă de 0,45% pentru tranzacţiile valutare ale băncilor, în timp ce o altă taxă care se aplică pentru tranzacţiile financiare ale băncilor va fi majorată, tot până la 0,45%, de la nivelul actual de 0,3%, începând din luna august.

În paralel, datele publicate luni de Ministerul ungar al Finanţelor arată că deficitul bugetar a crescut cu 108 miliarde forinţi (297 milioane de dolari) în luna iunie, ajungând la un nivel cumulat de 2.656 miliarde forinţi (7,3 miliarde de dolari) în primele şase luni ale anului. Este vorba de un deficit mai mare decât planifica Guvernul ungar pentru întregul an 2024. Ministerul ungar al Finanţelor a precizat că cheltuielile s-au majorat pe fondul creşterii costurilor cu serviciul datoriei, ca urmare a modificării dobânzilor pentru obligaţiunile de retail. De asemenea, cheltuielile cu pensiile şi sănătatea au fost mai mari decât în perioada similară a anului trecut.

Citește și
oameni pe strada
Domeniile care au tras în jos economia la începutul anului. Românii au fost mai cumpătați în anumite privințe

Guvernul condus de Viktor Orban se confruntă cu o criză bugetară continuă în acest an, chiar şi după ce a majorat ţinta de deficit până la 4,5% din PIB şi a îngheţat anumite investiţii finanţate de stat la începutul anului. Ungaria este una din cele şapte state membre UE onestate luna trecută de Bruxelles pentru deficite bugetare excesive.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Domeniile care au tras în jos economia la începutul anului. Românii au fost mai cumpătați în anumite privințe
Domeniile care au tras în jos economia la începutul anului. Românii au fost mai cumpătați în anumite privințe

Economia României a avut în primul trimestru un avans modest de 0,3%, potrivit datelor oficiale. Considerată unul dintre motoarele economiei, industria a avut cea mai mare scădere, în timp ce agricultura a stagnat.

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.

Măsurile fiscale recomandate de FMI pentru reducerea deficitului. România trebuie să strângă 4 miliarde de euro în plus
Măsurile fiscale recomandate de FMI pentru reducerea deficitului. România trebuie să strângă 4 miliarde de euro în plus

FMI recomandă României o reformă fiscală complexă, concentrată pe mutarea poverii fiscale de pe muncă şi contribuţiile sociale către impozitele pe consum şi, într-o măsură mai mică, pe capital.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.