Motivul pentru care nu ar trebui să mâncăm după lăsarea serii. La ce ora trebuie să luăm ultima masă

×
Codul embed a fost copiat

În timpul nopții, ficatul fabrică proteine. Fără ele, nu putem trăi. Tot noaptea, același ficat produce factori de coagulare, dar și proteine care transportă hormonii tiroidei.

Ce ne spun aceste informații? Noaptea, ficatul devine o fabrică și trebuie lăsat în pace.

Cum îl lăsăm în pace să performeze?

Nici seara și nici noaptea nu mâncăm. Dacă mâncăm, ficatul va intra în funcția lui de digestie și nu în funcția de producător al celor mai importante elemente de construcție din organism, ceea ce înseamnă funcția de regenerare.

Mamiferele diurne – noi suntem printre ele – trebuie să mănânce doar ziua. Asta înseamnă că, dacă s-a înnoptat la ora 18 – cum se întâmplă acum – nu mai mâncăm de la ora 18. Peste puține luni vine vara. În iunie, de exemplu, la ora 21, e încă lumină. Dar noi, în mod natural, ne-am adaptat la cele mai vitrege condiții, adică la iarnă. Și, de aceea, organismul vrea să nu mai mâncăm după ora 18, și nu după ora 21.

Citește și
pisica
Gadgeturile pentru animalele de companie sunt tot mai căutate și în România. Cele mai căutate sunt bolurile pentru mâncare

Ficatul are un depozit de zahăr, care se consumă după 12 ore de pauză alimentară. După 12 ore, organismul intră în depozitele lui de grăsime. Este cel mai natural mod de a slăbi din masa grasă depusă în corp.

Când respectăm pauza alimentară nocturnă de minimum 12 ore, ficatul își execută corect funcția de producător de proteine și grăsimi. Fără această pauză, nu există viață.

Dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: „Noaptea nu trebuie să mai mâncăm, pentru că noaptea, în ficat, se depune rezerva pe care am acumulat-o sub acțiunea insulinei. Acolo e o fabrică, noi dormim, dar ficatul lucrează și acolo se produc toate, în timpul nopții.”

Prof. univ. dr. Laura Iliescu, medicină internă, Institutul Clinic Fundeni: „Această uzină trebuie verificată. Oricum pot spune că este organul care sintetizează proteine. Dacă ficatul nu îți merge, orice intervenție chirurgicală nu se vindecă. Factorii de coagulare se sintetizează în ficat. Dacă ficatul nu funcționează, apar hemoragii diverse. Proteinele transportatoare pentru hormonii tiroidieni – tot în ficat se fac. Este extrem de important să funcționeze la nivel optim.”

Vedem și situația diametral opusă, cu mese copioase seară de seară. Ficatul își asumă funcția de digestie, și nu cea de producție. Așa ne îngrășăm cel mai ușor. Mesele târzii cresc colesterolul rău și glicemia. Automat vor crește trigliceridele, alte grăsimi din sânge.

Dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: „El secretă bilă ca să digere ce ai mâncat tu, mai vorbește și cu pancreasul – adică se ocupă de digestie, nu îl lăsăm să își facă funcția de producție. Dacă eu îl obosesc și îl folosesc în digestie, nu e în regulă.”

Substanța numită „Acetil coenzima A” este macazul metabolic din organism. Când facem pauză alimentară corectă, peste 12 ore seara plus noaptea, va schimba macazul spre corpii cetonici. Aceștia sunt arși de inimă și de creier. Totul funcționează corect și nu ne îngrășăm.

Dacă mâncăm seara, macazul se schimbă. Acetil coenzima A va forma glucoză în exces și colesterol în exces. De aceea crește glicemia, dar și colesterolul rău, mai ales când mesele de seară sau de noapte sunt luate prea des.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
O femeie a mâncat ultima mâncare gătită de soțul ei, la doi ani după moartea lui. „Modul meu de a mă reconecta cu el”
O femeie a mâncat ultima mâncare gătită de soțul ei, la doi ani după moartea lui. „Modul meu de a mă reconecta cu el”

O tânără văduvă a împărtășit recent pe TikTok un moment profund personal: a mâncat ultima masă pe care i-o gătise soțul ei înainte de a muri.

Gadgeturile pentru animalele de companie sunt tot mai căutate și în România. Cele mai căutate sunt bolurile pentru mâncare
Gadgeturile pentru animalele de companie sunt tot mai căutate și în România. Cele mai căutate sunt bolurile pentru mâncare

Gadgeturile pentru animalele de companie sunt tot mai căutate și în România. Comercianții spun că au înregistrat în ultimul an vânzări aproape duble.  

Bărbatul care a ucis o mamă și pe fiul ei, în Bihor, a încălzit mâncare în bucătăria victimelor şi a luat masa
Bărbatul care a ucis o mamă și pe fiul ei, în Bihor, a încălzit mâncare în bucătăria victimelor şi a luat masa

Omor calificat asupra a două persoane - este acuzaţia pe care procurorii i-o aduc individului din Bihor care a ucis o femeie şi pe fiul ei în propia casă.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.