Doctor de bine | De ce este bine să consumăm fructe direct din pom

×
Codul embed a fost copiat

Vine vara și ne bucurăm în curând de fructele de sezon. Noi vă recomandăm să fie în porții de maximum 300 de grame pe zi.

Fructele de sezon mâncate direct din pom sunt cel mai bun control imunitar, alături de soare.

Profesor universitar doctor Veronica Lazăr:Informațiile din mediu le percepem prin simțuri, le transformăm în impulsurile electrice. În această formă le procesează creierul. Așa vedem, auzim ori mirosim.”

Mediul este plin, însă de informații chimice. Le găsim în aer, pe sol, pe alimente, pe alți oameni. Sistemul imunitar le reperează, le analizează și le gândește. Așa cum gândește sistemul nervos.

Prin direct, micro-organismele ne colonizează și formează așa numita micro-biotă. O comunitate care nu ne aparține, dar fără de care nu putem să trăim.

Citește și
ddb
Doctor de bine | Cum procedăm în cazul anxietății și a fricii?

Bacteriile bune rămân localizate în principal pe piele, în cavitățile corpului uman și, masiv, în intestinul gros.

Brândușa Petruțescu:Colonizează mucoasa intestinală a copilului și asigură un echilibru al florei intestinale care îl protejează și de infecții digestive dar și de alergii și boli autoimune pentru că, deși par două direcții diferite, alergia și autoimunitatea au cauze comune.

În fiecare perioadă, natura oferă exact alimentele de care avem nevoie. Ne aflăm în fața verii, așadar consumați fructele și legumele de sezon. Ideal ar fi direct din pom. Sunt utile inclusiv corcodușe sau dude, fructe care nu se comercializează.

Trigliceridele sunt grăsimile circulante din sânge, circulă libere toate noaptea. Abia spre dimineață, când ficatul își reia în mod normal activitatea, încep să fie transformate în energie, să circule libere prin sânge noaptea. Înseamnă boală cardio-vasculară, făcută cu masa de seară plină de fructe.

Bacteriile bune, pe care le avem în interior, sunt adaptate la hrană puțină, așa cum găseam când eram vânători-culegători. Excesul de mâncare le distruge. Excesul alimentar reduce speciile de bacterii anaerobe aflate în microbiota normală. Adică lovește direct sistemul imunitar.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 1 mai 2022
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 1 mai 2022

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 1 mai 2022

Doctor de bine | Cum procedăm în cazul anxietății și a fricii?
Doctor de bine | Cum procedăm în cazul anxietății și a fricii?

Toate informațiile rapide, care rulează conținut negativ, cresc imediat nivelul hormonilor de stres. La acestea se adaugă informațiile-parazit, furnizate din abundență pe rețelele sociale.

Doctor de bine | Nu putem să forțăm creierul să nu ne ceară zahăr, dar putem să reducem efectele catastrofale ale lui
Doctor de bine | Nu putem să forțăm creierul să nu ne ceară zahăr, dar putem să reducem efectele catastrofale ale lui

Când ne gândim cel mai des la ceva dulce? Când suntem epuzați. Nu putem să forțăm creierul să nu ne ceară zahăr, dar putem să reducem efectele catastrofale ale lui.

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 17 aprilie 2022
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 17 aprilie 2022

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 17 aprilie 2022

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

LIVE TEXT | Italia - România: „tricolorii mici” debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | Italia - România: „tricolorii mici” debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum contra selecționatei similare a Italiei, la Campionatul European din Slovacia. Meciul din Trnava este transmis în direct pe PRO TV și pe VOYO.