Un luptător din Târgu Mureș a încercat să își rupă brățara de monitorizare. A devenit agresiv și amenința că se sinucide

×
Codul embed a fost copiat

Un luptător de MMA din Târgu Mureș a fost reținut de polițiști după ce a încercat să își rupă brățara de monitorizare, montată în urma unor violențe în familie.  

Dispozitivul a transmis însă imediat alerta către oamenii legii, care au intervenit de urgență şi i-au bătut omului la ușă. Bărbatul a devenit agresiv și amenința că își pune capăt vieții.

Soția bărbatului a fost cea care, după un episod violent, a cerut ajutorul polițiștilor. A reușit să obțină un ordin de protecție, dar la numai o zi după ce omului i s-a montat brățara electronică de supraveghere, el a încercat să facă tot posibilul să scape de ea. Doar că intenția a fost imediat semnalizată sistemului Informatic de Monitorizare.

Aurica Săbău, purtător de cuvânt IPJ Mureș: “Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă și că acesta se manifesta agresiv.”

Vecinii spun că bărbatul, originar din județul Neamț, era luptător MMA la un club din Târgu Mureș, și că, într-un moment de furie, ar fi spart o mulțime de lucruri din casă.

Citește și
Cum a fost pedepsit un individ din Focșani care și-a distrus brățara de monitorizare montată de polițiști
Cum a fost pedepsit un individ din Focșani care și-a distrus brățara de monitorizare montată de polițiști

Vecin:Au fost aici mașini de poliție, seara, era întuneric. A avut parcă o altercație cu soția acum ceva timp.”

Localnic: “Trebuie respectat legea, că e luptător sportiv sau nu legea e pentru toată lumea.”

Localnic: “Nu e normal, să lovești ... mama, soție.. o femeie în general.”

În final, bărbatul a fost evaluat psihiatric şi a avut, într-un fel, câştig de cauză, pentru că a scăpat de brăţara electronică. Doar că a fost arestat preventiv pentru 30 zile, întrucât nu s-a supus ordinului de protecţie şi tuturor regulilor impuse de lege.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Justițiarului de Berceni i-a fost pusă brățară de monitorizare. Fosta iubită a primit ordin de protecție
Justițiarului de Berceni i-a fost pusă brățară de monitorizare. Fosta iubită a primit ordin de protecție

Alexandru Costandachi, cunoscut drept Justițiarul de Berceni, va fi monitorizat timp de cinci zile printr-o brățară electronică pentru agresori.

Cum a fost pedepsit un individ din Focșani care și-a distrus brățara de monitorizare montată de polițiști
Cum a fost pedepsit un individ din Focșani care și-a distrus brățara de monitorizare montată de polițiști

Un bărbat de 35 de ani din Focșani a fost reținut după ce și-a distrus brăţara de monitorizare, montată de polițiști.

Poliția Română lansează o campanie împotriva violenței domestice, după implementarea brățărilor electronice pentru agresori
Poliția Română lansează o campanie împotriva violenței domestice, după implementarea brățărilor electronice pentru agresori

La zece zile de când brățăra electronică de monitorizare a infractorilor a început să fie folosită si în România, Poliția lansează o campanie de combatere a violenței domestice.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.