Un adolescent de 14 ani ar fi ucis un cioban din Sibiu. Bărbatul a fost găsit mort într-o zonă pădure, cu răni la cap

cioban

Un minor cu vârsta sub 14 ani este principalul suspect în cazul decesului unui cioban din localitatea Alţîna, a anunţat, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Poliţiştii au fost sesizaţi pe 8 iunie cu privire la dispariţia unui bărbat care lucra la o stână din extravilanul localităţii Alţîna din judeţul Sibiu. În dimineaţa zilei următoare, bărbatul a fost găsit decedat într-o zonă de vegetaţie din apropierea stânii, prezentând leziuni semnificative la cap.

"Potrivit constatărilor medico-legale preliminare, moartea sa a fost violentă, s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi craniene cominutive şi hemoragie meningo-cerebrală. În urma cercetărilor efectuate până în acest moment au rezultat suspiciuni potrivit cărora autorul faptei de omor este un minor sub vârsta de 14 ani, care, cu acordul reprezentantului legal, a fost prezentat şi internat la data de 09.06.2025 la Spitalul Clinic de Psihiatrie 'Dr. Gheorghe Preda' din municipiul Sibiu, unde urmează să fie evaluat", se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Conform aceleiaşi surse, pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic şi al medicilor legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Sibiu. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
O femeie gravidă a pierdut sarcina după ce iubitul ei i-a pus în băutură un medicament pentru avort
O femeie gravidă a pierdut sarcina după ce iubitul ei i-a pus în băutură un medicament pentru avort

Un bărbat din Texas a fost acuzat de crimă după ce ar fi pus intenționat un medicament pentru avort în băutura partenerei sale însărcinate, fără ca aceasta să știe, potrivit BBC.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.

„O nouă crimă brutală”. Patru morți şi cel puţin 60 de răniți în doar 24 de ore în atacuri ruseşti asupra oraşului Harkov
„O nouă crimă brutală”. Patru morți şi cel puţin 60 de răniți în doar 24 de ore în atacuri ruseşti asupra oraşului Harkov

Rusia a atacat orașul Harkov cu drone, rachete și bombe ghidate, inclusiv sâmbătă seară, provocând moartea a cel puțin patru persoane și rănirea a peste 60, inclusiv un copil, potrivit autorităților locale citate de Reuters.

Ce s-a întâmplat cu fostul ofițer columbian care a vrut să provoace incendii devastatoare lângă București
Ce s-a întâmplat cu fostul ofițer columbian care a vrut să provoace incendii devastatoare lângă București

Fostul ofițer columbian capturat în august de ofițerii de la Crimă Organizată, chiar înainte să provoace incendii devastatoare lângă București, a fost condamnat miercuri de Curtea de Apel București.

Țara în care o crimă are loc la fiecare oră. A aprobat revenirea la bazele militare străine în lupta cu criminalitatea
Țara în care o crimă are loc la fiecare oră. A aprobat revenirea la bazele militare străine în lupta cu criminalitatea

Parlamentul ecuadorian a dat undă verde înfiinţării de baze militare străine în ţară, în timp ce autorităţile caută asistenţă internaţională în lupta împotriva bandelor de droguri violente, transmite AFP, potrivit News.ro.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.