Tribunalul a decis. Procurorii DIICOT sunt obligați să restituie 25 de grame de canabis confiscate de la doi români

×
Codul embed a fost copiat

Procurorii DIICOT sunt obligați să restituie 25 de grame de canabis confiscate de la doi români, vara trecută. Respectivii, soț și soție, luau substanța ca medicament și aveau rețetă de la specialiști din Londra.

Dar aici li s-a făcut dosar penal și riscau până la 15 ani de închisoare. Au mers însă în instanță, iar decizia luată de Tribunalul București este definitivă.

Giancarlo și soția lui au fost opriți pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni, când au venit în vacanță în țară. Au explicat că au rețetă pentru canabis medicinal din Marea Britanie, unde locuiesc, deoarece amândoi suferă de anxietate și boli cronice, doar ca în România deținerea de astfel de substanțe este interzisă.

Giancarlo Cristea: ”Am fost reținuți 4 ore pe aeroportul Otopeni, spunându-ne că se va deschide dosar penal, când noi știam că suntem pacienți cu un tratament prescris legal.”

Soților le-au fost confiscate cele 25 de grame de canabis pe care le aveau la ei și, totodată, au devenit suspecți într-un dosar penal pentru introducere în țară de droguri de risc. Ca să își dovedească nevinovăția, au mers în instanță.

Citește și
traficanți cluj
Patru traficanți au fost prinși în flagrant în Cluj în timp ce preluau colete în care erau ascunse cantități mari de canabis

Raul Bud, avocatul celor doi soți: ”Am contestat până când am ajuns la tribunal și s-a dat o decizie definitivă, pe ideea că se impune clasarea închiderea dosarului, pentru că aici nu a fost comisă nicio infracțiune.”

Dennis-Darius Pătrăuș, avocat: ”DIICOT va trebui să dispună restituirea acelei cantități. Soluția este clară, având în vedere că nu mai putem să discutăm de confiscare specială în vederea distrugerii.”

Un proiect de lege privitor la regimul juridic al canabisului utilizat în scop medicinal este în discuție și la noi.

Alexandru Rogobete, președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților: ”Nu a fost aprobat de comisia de specialitate și urmează să ajungă în plenul Camerei Deputaților, unde se va lua decizia finală.”

Cei doi soți spun că vor cere și daune morale, deoarece, susțin ei, le-a fost afectată starea de sănătate în timpul vacanței în România.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Metodă ingenioasă folosită de traficanți pentru a aduce droguri în București. Ce au făcut, bănuind că sunt urmăriți
Metodă ingenioasă folosită de traficanți pentru a aduce droguri în București. Ce au făcut, bănuind că sunt urmăriți

Procurorii DIICOT au reținut trei traficanți care utilizau o metodă inedită de a aduce droguri în Capitală, și anume au ascuns într-o mașină 27 de kilograme de canabis și 2 kilograme de cocaină.

Patru traficanți au fost prinși în flagrant în Cluj în timp ce preluau colete în care erau ascunse cantități mari de canabis
Patru traficanți au fost prinși în flagrant în Cluj în timp ce preluau colete în care erau ascunse cantități mari de canabis

Traficanți de droguri prinși în flagrant, la Cluj. Este vorba de patru indivizi care tocmai primiseră 40 de kilograme de halucinogene din Spania, ascunse în colete cu produse alimentare.

Trei tineri din Bistrița-Năsăud, prinși în flagrant când vindeau 2,5 kilograme de canabis. Suma pe care urmau să o primească
Trei tineri din Bistrița-Năsăud, prinși în flagrant când vindeau 2,5 kilograme de canabis. Suma pe care urmau să o primească

Trei tineri, doi bărbaţi şi o femeie, sunt cercetaţ in în judeţul Bistriţa-Năsăud pentru trafric de droguri, fiind prinşi în flagrant când vindeau 2,5 kilograme de cannabis pentru suma de 11.000 de euro.

Criminalist la serviciu, consumator și traficant de droguri în timpul liber. Metoda prin care un polițist își fenta colegii
Criminalist la serviciu, consumator și traficant de droguri în timpul liber. Metoda prin care un polițist își fenta colegii

Un polițist criminalist din Giurgiu a fost arestat preventiv pentru trafic și consum de droguri. În locuința sa, procurorii DIICOT și polițiștii de la crima organizată au găsit 300 de grame de canabis.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.