Un șofer român de TIR a provocat un accident feroviar grav în Germania, cu un mort și 25 de răniți. Bărbatul a fost arestat

×
Codul embed a fost copiat

Un șofer de TIR român a fost arestat în Germania după ce a provocat un grav accident feroviar. Bărbatul a încercat să traverseze neregulamentar linia de calea ferată, iar vehiculul pe care îl conducea a fost lovit de un tren.

Un pasager de 54 de ani a murit şi alţi 25 au fost răniți. Accidentul s-a petrecut marți după-amiază, pe o linie de cale ferată din Hamburg. Potrivit presei germane, șoferul de TIR de origine română a traversat calea ferată, când, la un moment dat beriera s-a închis brusc, iar partea din spate a camionului a rămas pe șine.

Trenul de mare viteză, care se îndrepta spre München, nu a putut opri la timp și a intrat cu 100 de kilometri pe oră, în TIR. Impactul a fost extrem de puternic, iar urmările grave: un bărbat de 54 de ani, pasager în vagonul al patrulea a murit pe loc iar alţi 25 de călători au fost răniţi.

Românul a reușit în ultima clipă să sară din cabină și a scăpat cu viață. Este anchetat acum de poliția federală. A fost arestat preventiv și este acuzat de omucidere din neglijență și imixtiune periculoasă în traficul feroviar.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
O maşină a fost lovită de tren într-o comună din Neamţ. Trei tineri aflaţi în autoturism, preluaţi de echipajele medicale
O maşină a fost lovită de tren într-o comună din Neamţ. Trei tineri aflaţi în autoturism, preluaţi de echipajele medicale

Un accident feroviar a avut loc duminică, între localităţile Costişa şi Buhuşi, unde un autoturism a fost lovit de tren, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Exercițiu în premieră. Simulare de accident feroviar în Cluj-Napoca. Planul Roșu de intervenție, activat
Exercițiu în premieră. Simulare de accident feroviar în Cluj-Napoca. Planul Roșu de intervenție, activat

Un amplu exercițiu de salvare a avut loc la Cluj-Napoca, fiind o premieră pentru țara noastră. Potrivit scenariului, un tren de marfă cu 15 vagoane încărcate cu combustibil și un tren de călători s-au izbit violent.

Accident feroviar în Prahova. Un tren în care se aflau 130 de călători a lovit un autovehicul. Şoferul a fost rănit
Accident feroviar în Prahova. Un tren în care se aflau 130 de călători a lovit un autovehicul. Şoferul a fost rănit

Un tren în care se aflau 130 de persoane a fost implicat într-un accident la o trecere la nivel cu calea ferată din judeţul Prahova, unde o autoutilitară a intrat pe linia ferată, fiind acroşată de garnitura feroviară.

 

Accident feroviar în România. Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren. Medicii nu au mai putut face nimic
Accident feroviar în România. Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren. Medicii nu au mai putut face nimic

Un bărbat de 52 de ani a fost accidentat mortal de un tren, sâmbătă, în zona Podului Ira din Cluj-Napoca.

Circulația feroviară între două stațiuni de pe litoral, blocată din cauza unui șofer. A intrat cu camionul în fața trenului
Circulația feroviară între două stațiuni de pe litoral, blocată din cauza unui șofer. A intrat cu camionul în fața trenului

Un accident feroviar a avut loc, joi, în localitatea Tuzla din judeţul Constanţa, după ce un tren în care se aflau 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Nu au fost persoane rănite.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.